Gurita de oxigen

luni, 22 ianuarie 2007, 22:08
2 MIN
 Gurita de oxigen

Municipalitatea a cistigat procesul legat de primul contract de finantare a echipei de fotbal. Decizia a fost comunicata oficial ieri. Litigiul data din vara anului trecut, cind Prefectura a atacat in contencios hotarirea Consiliului Local prin care se aproba respectivul contract. "Instanta a decis sa respina actiunea Prefecturii. Actiunea lor s-a bazat pe faptul ca unul dintre consilierii locali, Catalin Ivan, ar fi fost incompatibil in momentul in care s-a votat contractul. Hotarirea instantei este definitiva, dar mai exista o cale de atac. Trebuie sa faca recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Contractul a fost suspendat, dar de acum si-ar putea relua cursul normal", a declarat Denisa Barbascu, sefa Serviciului Juridic, din cadrul Primariei. Reprezentantii Prefecturii sustin ca nu au primit inca o decizie oficiala in cazul acestui litigiu. "Astept sa vad si eu rezolutia instantei. Va urma o analiza si apoi vom decide ce este de facut", a precizat prefectul Nicusor Paduraru. Contractul aflat in litigiu presupune acordarea unei sume de 3 milioane lei noi (30 miliarde lei vechi) pentru clubul din Dealul Copoului. In contul banilor, fotbalistii de la Politehnica ar fi trebuit sa mediatizeze sportul de performanta in scolile si liceele iesene, dar si sa participe la diverse actiuni organizate de municipalitate. "Hotarirea luata demonteaza toate declaratiile celor care sustineau ca finantarea fotbalului nu este legala. Dincolo de faptul ca am primit un urias balon de oxigen, s-a demonstrat ca solutiile gindite impreuna cu oficialitatile locale au fost viabile si ca echipa-fanion a Iasului poate fi sustinuta legal de intreaga comunitate. Cu aceste fonduri, am putea returna toate imprumuturile si achita toate datoriile acumulate anul trecut, conditie fara de care nu putem primi licenta de club profesionist pentru sezonul viitor", a declarat presedintele clubului iesean, Sorin Boca,  la aflarea deciziei.

Comentarii