In ceasul al doisprezecelea

vineri, 02 iunie 2006, 22:40
2 MIN
 In ceasul al doisprezecelea

vind experienta barajului de anul trecut, cind au realizat obiectivul si au incasat doar promisiunile legate de recuperarea restantelor salariale, handbalistii de la Politehnica au amenintat joi ca nu vor face deplasarea la barajul de mentinere in Liga Nationala daca nu-si vor pina duminica banii restanti pe ultimele trei luni. „Nu avem salarii mari, nici prime si de aceea aminarile le simtim din plin pentru ca nu avem de unde face economii. Avem datorii pe care trebuie sa le restituim, trebuie sa achitam taxele scolare etc.”, s-au plins jucatorii, care n-au ascuns ca se tem in special de faptul ca vor urca din nou sacii in caruta si vor fi apoi uitati. Asa ca ieri fost zi plina, in care balanta a inclinat permanent intre prezenta Politehnicii la baraj si neprezentarea la ceea ce inseamna o sansa imensa de a mentine echipa in primul esalon si chiar de supravietuire a unei discipline cu destule traditii in Iasi. Si daca conducatorii clubului n-au gasit timp sa discute cu jucatorii la antrenamente, s-au deplasat handbalistii la sediu. Tensiunea a fost mare de dimineata si n-a scazut nici dupa amiaza, cind jucatorii au fost cit pe ce sa nu participe la antrenament. Intre timp, in absenta directorului Leonida Antohi, restul conducatorilor a incercat sa ia calea actelor legate de finantarea de la Consiliul Local, undeva pe traseul dintre Primarie si Prefectura. Insa directia fost gresita si conducatorii s-au consolat cu gindul ca problema nu va fi rezolvata la timp dupa ce subprefectul Florin Ungureanu si-a declinat competenta in aceasta problema. Cheia era insa la seful Prefecturii. „Pe mine nu m-a cautat nimeni. Puteam si astazi sa semnez hirtiile pentru ca inteleg cind este o situatie asa presanta. Ii astept luni pe conducatorii clubului, la ora 8.00, pentru a rezolva problema.”, ne-a declarat prefectul Radu Prisacaru. Pina la urma toata presiunea s-a evaporat pe seara dupa ce o persoana din cadrul clubului a reusit sa faca un nou imprumut cu care s-a achitat jumatate din restantele salariale. „Daca luni rezolvam cu finantarea de la Primarie marti se va duce cineva din club la Bucuresti pentru a stinge datoriile.”, a spus Dan Cornel, seful departamentului tehnic.
Specific in sportul iesean, lucrurile s-au rezolvat (sau se vor rezolva) in ceasul al doisprezecelea. Acum mingea este in terenul jucatorilor, care vor trebui sa se concentreze la maximum in timpul ramas la dispozitie pentru un obiectiv pe care au forta sa-l indeplineasca.

Comentarii