Juniorii domina

Subtitlu

joi, 11 decembrie 2008, 23:37
4 MIN
 Juniorii domina

Ca la fiecare sfirsit de an sportul iesean isi face bilantul si DSJ a intocmit ierarhia performerilor din 2008. Cum de fiecare date aceste topuri au iscat controverse, consilierii institutiei au tinut sa precizeze ca s-au verificat la singe informatiile transmise de cluburi, punctajul este elaborat de ANS iar clasamentul este supus inca rectificarilor in zilele urmatoare atita vreme cit mai sint citeva cluburi care nu si-au transmis datele. Marea noutate a topului vine din prezenta masiva a performerilor din sectorul juvenil, clasamentul sporturilor olimpice fiind ocupat in totalitate de juniori (judoka Mihaela Andrioaie are doar performante la seniori dar nu si virsta necesara). Ori asta spune multe despre sportul iesean, unul care produce dar care nu reuseste sa-si pastreze valorile cind ajung la maturitate. In crestere evidenta de nivel in ultimii ani canotajul iesean revine in forta si cel mai bun sportiv iesean in 2008 a devenit marea speranta olimpica Mihaela Petrila, care le-a luat fata colegelor Dorneanu si Zlavog, a caror punctaj s-a impartit la noua. Salt spectaculos a facut apoi boxerul Dragos Marin in vreme ce liderul din 2007, Andreea Ionescu, a platit din cauza accidentarilor si performantele i s-au redus la zona balcanica. Scrima a coborit si ea, tiristul Sacaleanu a revenit in top in vreme ce surpriza placuta vine din judo cu doua nume de viitor. Dupa scandalul de anul trecut cu performante scoase din joben, CSS "Anghel Saligny" nu mai vine acum nici macar cu cele doua gimnaste care au ocupat atunci doua pozitii la mijlocul clasamentului si acelea pe seama unor rezultate care nu se regasesc in "biblia sportului", anuarul pe 2007 emis de ANS. In fine, la sporturi neolimpice radioamatorismul reintra in topuri dupa confuziile din urma cu un an si sesizabila este absenta numeroaselor stiluri de arte martiale care ocupau masiv topurile anterioare.

Programata sa se desfasoare pe 19 decembrie la Primarie, festivitatea de premiere va consemna si incetarea activitatii pentru doi reputati tehnicieni ieseni: Mihai Alexandrescu (30 ani de activitate in tir cu arcul, perioada in care a cucerit 319 medalii nationale si 28 medalii in concursuri internationale) si Constantin Catescu (28 de ani de activitate in canotaj cu 126 medalii nationale si 31 medalii in concursuri internationale).

 

Sporturi olimpice

1. Mihaela Petrila (canotaj, CSM-LPS – antrenor Ioan Lazariuc) – locul IV la CM juniori, dubla campioana balcanica de juniori, patru titluri nationale de juniori, etc;

2. Dragos Marin (box, CSM-Gladiatorul – antrenori C-tin Dreer si Dumitru Agavriloaie) – bronz la CM de tineret si vicecampion national de tineret;

3. Irina Dorneanu (catonat, CSM-LPS – antrenor Ioan Lazariuc si Sorin Bahnarel) – vicecampioana mondiala de juniori in barca de 8^1, dubla campioana balcanica, tripla campioana nationala juniori etc.;

4. Geanina Zlavog (canotaj, CSM-LPS – antrenor Ioan Lazariuc si Sorin Bahnarel) – vicecampioana mondiala de juniori in barca de 8^1, campioana balcanica de juniori, campioana nationala de juniori, etc.;

5. Andreea Ionescu (atletism, LPS-Politehnica – antrenor Viorica Ursanu) – patru titluri balcanice de juniori, trei titluri nationale de juniori, etc.:

6. Elena Munteanu (scrima, CSM – antrenor Iulian Bituca) – dubla campioana balcanica de juniori, doua titluri nationale de seniori, un titlu national de juniori, etc.;

7. Mihaela Andrioaie (judo, Politehnica – CSM Cluj – antrenor Iulian Perdun) – locul I la Cupa Mondiala de seniori, campioana si vicecampioana nationala de seniori;

8. Vlad Sacaleanu (tir, Politehnica – Steaua Bucuresti – antrenor Ioan Sacaleanu) – locul V la CE de juniori, campion national de seniori, dublu campion national de juniori, etc.;

9. Tiberiu Dolniceanu (scrima, CSM – antrenor Iulian Bituca) – locul III la Cupa Mondiala, dublu campion balcanic de juniori, campion national de juniori, etc.;

10. Vladut Simionescu (judo, CSS Unirea – antrenor Florin Grosu) – campion balcanic de juniori, campion national de juniori, etc.;

Sporturi neolimpice

1. Gabriela Ivan (radioamatorism, CSM-Palatul Copiilor – antrenor Gabriela Ivan) – bronz si trei locuri IV la CE de seniori, etc.;

2. Ionela Trofin (radioamatorism, Palatul Copiilor – antrenor Cristian Popovici) – patru medalii de bronz si un loc IV la CE de juniori, dubla campioana nationala de juniori, etc.;

3. Adelina Zalaru (taekwon-do, Kwang-Gae Iasi – antrenor Sorin Miron) – doua medalii bronz si un loc V la CE de juniori, trei titluri nationale de seniori, etc.;

4. Mihai Costache (radioamatorism, Palatul Copiilor – antrenor Cristian Popovici) – doua medalii bronz si un loc VI la CE de seniori, campion national de seniori, etc.;

5. Nicola Pricop (taekwon-do, Kwang-Gae Iasi – antrenor Sorin Miron) – campion si vicecampion european de juniori, triplu campion national de juniori, etc.;

6. Sorin Miron (taekwon-do, Kwang-Gae Iasi – antrenor Sorin Miron) – locul I, V si VI la CE de seniori, campion national de seniori, etc.;

7. Andrei Bidirliu (radioamatorism, Palatul Copiilor – antrenor Cristian Popovici) – vicecampion si dublu medaliat cu bronz la CE de cadeti, triplu campion national de juniori II, etc.;

8. Adelina Astefani (radioamatorism, Palatul Copiilor – antrenor Cristian Popovici) – un bronz si trei locuri IV la CE cadeti, campion national de juniori II, etc.;

9. Vlad Pihureac (culturism, CFR – antrenor Petru Ciorba) – bronz la CE de seniori;

10. Lucian Anita (culturism, CFR – antrenor Petru Ciorba) – campion european si campion national de juniori.

 

Comentarii