Lacat la gura

marți, 16 noiembrie 2010, 21:34
2 MIN
 Lacat la gura

Dezvaluirile facute ieri, in "Ziarul de Iasi", de citiva jucatori ai CSMU Politehnica Iasi cu privire la atmosfera existenta la gruparea din Copou nu au cazut bine conducatorilor clubului. Ieri dimineata, secretarul asociatiei in cadrul careia functioneaza CSMU, Catalin Petrescu, omul de incredere al presedintelui asociatiei, Ionut Negoita, presedintele executiv Grigore Sichitiu si vicepresedintele executiv Mircea Ursu au descins la vestiar, avind o intrevedere cu fotbalistii si cu angajatii clubului.

In afara discutiilor vizavi de rezultatele echipei, Sichitiu i-a amenintat pe angajati ca vor fi sanctionati daca vor mai discuta cu presa, masura fiind explicata astfel de presedinte: "Nu am facut altceva decit sa aduc aminte o hotarire a Consiliului Director prin care s-a stabilit ca singurii care dau declaratii sint presedintele asociatiei, domnul Negoita, presedintele executiv, adica eu, si antrenorul principal, Adrian Falub. Daca vor sa vorbeasca, jucatorii pot sa o faca la conferintele de presa".

Atitudinea lui Sichitiu a fost taxata de jucatori. "In loc sa incerce sa schimbe atmosfera apasatoare de la echipa, ne-a vorbit iarasi pe linga subiect. Cind am venit la Iasi, ni s-a spus ca salariile vor fi mici, dar vor fi platite la timp, la inceputul lunii. In scurt timp, ziua de plata s-a mutat pe 15 ale lunii urmatoare. Acum, nici pe 15 nu s-au luat banii, desi domnul presedinte declara ca toata lumea e multumita si platita la zi. Mai bine ar rezolva problemele existente la club decit sa vorbeasca mult si sa ne ameninte" a fost ideea relatata, sub protectia anonimatului, de citiva jucatori care au incalcat embargoul impus de presedinte. Probleme financiare au si angajatii de la Centrul de Copii si Juniori al CSMU, care, in ciuda faptului ca au salarii de 1 000 de lei lunar, nu si-au incasat drepturile corespunzatoare lunii octombrie.   

 

La Alba Iulia este mai rau

Singura veste buna pentru ieseni vine dinspre adversara de simbata, Unirea Alba Iulia, acolo unde problemele sint si mai mari! Dupa ce, recent, l-au exclus din lot pe capitanul echipei, Razvan Dilbea, care este la un pas de a veni la Politehnica din iarna, ardelenii au continuat epurarile. Ieri a fost rindul unui alt jucator de baza Sergiu Costea (fost jucator la Dinamo) sa fie disponibilizat, Istvan Szabo impartasind aceeasi soarta. In plus, alti patru jucatori importanti au fost luati la ochi de conducerea Unirii: Soporan si Oara au fost amendati iar Poverlovici si fostul jucator al Politehnicii, Mircea Oprea, au primit un ultim avertisment. Toti fotbalistii amintiti au fost sanctionati din cauza unor abateri disciplinare. De altfel, conform unor surse apropiate Unirii, atmosfera este irespirabila la Alba Iulia. Cele mai mari nemultumiri sint generate de neplata la timp a salariilor, citiva jucatori reclamind neincasarea unor rate contractuale chiar si din sezonul trecut! Drept urmare, Alba Iulia, care plecase cu ginduri de promovare in acest sezon, se chinuie serios acum, gruparea din orasul Marii Uniri aflindu-se la doar doua puncte de retrogradare.

Comentarii