Nu-i simplu cu lanterna

vineri, 26 aprilie 2002, 23:00
2 MIN
 Nu-i simplu cu lanterna

Cum Ambro Suceava a scapat practic in cistigatoare a seriei si nu poate rata prezenta la barajul de promovare in Liga Nationala, iesenilor de la Politehnica nu le-a ramas decit orgoliul unei prestatii pertinente pina la finalul sezonului, pentru a mai drege busuiocul. Pentru astazi, studentii au programat examen la Braila, acolo unde intilnirea are miza certa doar pentru echipa gazda, aflata cu un picior in esalonul trei. Cum disputa directa a lanternei cu Apoterm Adjud pare aproape pierduta (in conditiile in care brailenii au nevoie sa invinga pe teren propriu, peste doua etape, cu mai mult de 18 goluri diferenta), singura salvare ar putea veni din smulgerea unui rezultat bun de la o alta competitoare, lucru care nu s-a intimplat pina acum. Si cum partida cu Politehnica este singura (in afara de cea cu Apoterm) pe care brailenii o mai joaca pe teren propriu in acest sezon, este de asteptat ca ei sa faca totul pentru o victorie sau macar un egal, traind cu amintirea meciului din toamna, cind iesenii au cistigat greu, la doar un gol diferenta. In ceea ce-i priveste pe oaspeti, ei s-au pregatit de marti la sala Gradinari si nu concep sa piarda in fata lanternei. Lotul deplasat la Braila este cel mai bun avut la dispozitie iar antrenorul Costel Schender a declarat ca intentioneaza sa mearga din nou mai mult pe mina tinerilor. Insa acelasi tehnician se temea de oboseala pe care elevii sai o vor acumula, in conditiile in care delegatia ieseana a parcurs cei 300 de kilometri distanta in chiar dimineata jocului.
In celelalte partide ale etapei, sint programate intilnirile: Ambro Suceava – Stiinta Bacau si Apoterm Adjud – HC Vaslui. (L.M.)

Comentarii