S-au trezit matadorii

Subtitlu

luni, 21 iunie 2010, 23:00
3 MIN
 S-au trezit matadorii

Spania: Casillas – Ramos (’76 – Arbeloa), Puyol, Piqué, Capdevila – Navas, Busquets, X. Alonso – Xavi (’65 – Fabregas) – Torres (’69 – Mata), Villa. Antrenor: Vicente Del Bosque.

Honduras: Valladares – Mendoza, Chavez, Figueroa, Izaguirre – W. Palacios (’81 – Jerry Palacios), Guevara – Turcios (’62 – Nuñez), Martinez, Espinoza (’46 – Welcome) – D. Suazo. Antrenor: Reinaldo Rueda.

Arbitru: Yuichi Nishimura (Japonia)

Cartonase galbene: Turcios, Izaguirre

1-0, min. 17: actiune personala a lui Villa, care a patruns in careu, a slalomat printre doi adversari si a trasnit balonul la coltul lung de la 10 metri, pozitie laterala.

2-0, min. 49: dupa o cursa de 40 m, Xavi evita sa-l angajeze in careu pe Torres, centrind inapoi spre Villa, care il invinge pe Valladares cu un sut de la 18 m.

Cu brisca la spate dupa neverosimilul esec in fata Elvetiei, toreadorii spanioli s-au dezlantuit peste fratii lor de ginta din America Latina si numai ratarile n-au facut scorul mai consistent. Vicente Del Bosque nu s-a prea omorit cu schimbarile fata de primul meci: a disparut Iniesta (care, oricum, avea probleme medicale) si s-a refacut cuplul letal de acum doi ani, Villa – Torres. Ultimul s-a intrecut in ratari, fiind in egala masura neinspirat si ghinionist, in schimb Villa a aratat de ce a pus Realul ochii pe el. Cel putin 60 de minute, fiindca dupa doua goluri magnifice, David a intrat in pielea lui Fernando preluind seria ratarilor, intre care si un penalty dictat la un fault al fundasului Izaguirre asupra lui Navas in min. 62. In rest, spaniolii au incintat prin precizia combinatiilor si jocul de pase, raminind datori doar la finalizare. Cit despre Honduras, a aratat ca nu este Coreea de Nord. Centro-americanii au rezistat o repriza furiosilor spanoli si au dovedit ca stiu sa se apere. In rest, cele doua-trei situatii ratate de vedeta Suazo nu pot reprezenta un argument pentru atac. Scorul de numai 2-0 dezamageste numai in aparenta, fiindca la eficienta pe care au aratat-o Chile si Elvetia, este foarte posibil ca o victorie la limita a ibericilor in meciul cu sud-americanii sa fie suficienta chiar pentru cistigarea grupei. Iar victoria cu Chile ar fi ramas obligatorie chiar daca "matadorii" ar fi repetat scorul vecinilor portughezi.

Ultima etapa (25 iunie): Spania – Chile, Elvetia – Honduras

Clasamentul grupei H

1. Chile          2          2          0          0          2-0     6

2. Spania       2          1          0          1          2-1     3

3. Elvetia        2          1          0          1          1-1      3

4. Honduras  2          0          0          2          0-3     0

Comentarii