Spre Slatina, cu avionul

duminică, 27 martie 2011, 20:58
2 MIN
 Spre Slatina, cu avionul

Programarea partidei cu ALRO Slatina, din etapa a XIX-a a Ligii a II-a de fotbal, in ziua de miercuri a dat peste cap planurile de pregatire gindite de antrenorul CSMU Politehnica, Adrian Falub. Acesta nu si-a mai lasat elevii liberi in week-end, asa cum gindise initial, fotbalistii ieseni avind antrenamente atit simbata cit si duminica. Astazi, Poli va avea o alta sedinta de pregatire in Copou, urmind ca miine sa se faca deplasarea spre Slatina. Conform planurilor facute de conducerea clubului, delegatia ieseana va pleca dimineata, cu avionul, la Bucuresti, drumul pina in Olt urmind a fi continuat cu autocarul. O solutie asemanatoare este gindita si pentru intoarcerea spre casa. Deoarece jocul cu FC Bihor, din etapa a XX-a, este programat a se disputa duminica, iesenii vor sa ajunga cit mai repede inapoi in Copou. Astfel, Poli va pleca spre Capitala imediat dupa jocul cu ALRO, in seara zilei de miercuri urmind a fi luat un avion pe ruta Bucuresti – Iasi.

Aseara, cu putin timp inainte de inchiderea editiei, iesenii nu stiau daca vor putea conta in partida cu oltenii pe Muth. Reamintim, CSMU a facut un memoriu catre FRF prin care a solicitat ca stoperul amintit sa fie trimis inapoi de la lotul national de tineret, care se afla intr-un turneu in strainatate.

In ceea ce-i priveste pe cei de la ALRO, acestia au pregatit meciul cu Poli si printr-un meci amical, care s-a disputat simbata, la Craiova, cu Universitatea. Slatinenii s-au descurcat foarte bine pe terenul echipei de prima liga, elevii lui Corneliu Papura remizind, 1-1, dupa ce au condus pina aproape de final. Ene a decshis scorul in minutul 26, craiovenii egalind abia in minutul 84, prin M. Costea, din penalty. ALRO  a jucat in Banie in formula: Marinescu (Mecea) – Pasare, Kalai (Visa), Vodita (Raducu), Ghindeanu (Ghita) – Sg. Popescu (E. Badea), Precup (Voicu), Quist, Ed. Stoica (Fl. Radu) – Dulcea (Anghelina), Ene (Birsan).

Comentarii