Titlul se joaca

duminică, 09 aprilie 2006, 21:57
3 MIN
 Titlul se joaca

Derbiul campionatului a fost foarte modest, cu foarte multa tatonare si putin fotbal. Faza care a trezit fotbalistii din letargie s-a petrecut in minutul 37, cind Ogararu, in postura de ultim aparator, l-a faultat la marginea careului pe Zicu, primind cartonasul rosu. Lovitura libera care a urmat, a fost transformata magistral de Claudiu Niculescu, aducind „ciinii” in avantaj. Arbitrul italian Pasquale Rodomonti a echilibrat efectivele in min. 44, Margaritescu primind al doilea galben, pentru un tackling intirziat la Nicolita. In partea secunda, Dinamo s-a multumit sa temporizeze si sa se apere, Steaua a atacat fara noima, insa salvarea lui Olaroiu a venit de la rezerva Cristocea, a carui centrare de pe partea stinga nu este receptata de nimeni, mingea fiind impinsa de Nicolita, dupa ce a trecut linia portii. Astfel s-a incheiat unul dintre cele mai urite „eterne derbiuri” din ultimii ani. Steaua a smuls remiza in Soseaua Stefan cel Mare in ultimele minute, exact la fel cum a facut, in tur, Dinamo in Ghencea. Daca la clasamentul adevarului, rezultatul avantajeaza Steaua, in cazul unei egalitati de puncte in clasamentul final, Dinamo ia fata, datorita scorului de 2-2 din tur. Mai trebuie spus ca, in final, Nesu si-a pierdut cunostinta si a fost dus cu salvarea la spital, datorita unei ciocniri involuntare cap in cap cu Grigorie.
Etapa de week-end a Diviziei A a inceput destul de cuminte, fata de cum eram obisnuiti: din patru meciuri disputate simbata, patru s-au incheiat cu victoriile gazdelor, a cincea terminindu-se la egalitate.Meciul zilei s-a disputat la Timisoara, intre cele doua ambitioase echipe transcarpatice, conduse de corifeii Hagi si Dorinel Munteanu. In ultimul sfert de ora al primei reprize, clujenii au reusit un veritabil K.O. prin tunarii lor, Tilinca si Anca. In repriza secunda, Hagi face schimbari inspirate, banatenii au o alta fata si reusesc egalarea. Victoria n-a mai fost posibila, ba putea sa se incheie si mai rau pentru Timisoara, o torpila a lui Minteoan nimerind bara in min. 90!
Alaturi de FCM Bacau, echipa din Vaslui este, de asemenea, o favorita a retrogradarii, dupa infringerea pe teren propriu cu Farul, mai ales ca Pandurii au reusit un egal in fata „europenei” Rapid. (Nic. G)
Rezultate, marcatori: FC Arges – Jiul 2-1 (1-0). Tanase (’28, ’90) / Dinita (’90^3); FC National – Sportul Studentesc 2-1 (1-0). Bundea (’16), Griffiths (’76) / Lazar (’60); Poli Iasi – FCM Bacau 4-0 (3-0). David (‘3 – autogol), Bilba (’22, ’38), Cernoch (’62); Otelul Galati – Gloria Bistrita 1-0 (0-0). D. Stan (’66); Poli Timisoara – CFR Cluj 2-2 (0-2). Balace (’60), Ov. Petre (’69) / Tilinca (’22), Anca (’41); SC Vaslui – Farul Constanta 0-2 (0-0). Voiculet (’69), Gurita (’84);
Pandurii Tg. Jiu – Rapid 0-0; Dinamo – Steaua 1-1 (1-0). Cl. Niculescu (’38)
Etapa viitoare (11-12 aprilie): Jiul – FC National (in tur, 1-1), Sportul Studentesc – Poli Timisoara (0-0) – marti; CFR Cluj – Otelul Galati (1-0), SC Vaslui – FC Arges (0-1), Gloria Bistrita – Pandurii Tg. Jiu (1-2), Farul Constanta – FCM Bacau (1-1), Steaua – Poli Iasi (1-0), Rapid – Dinamo (2-5) – miercuri.
Clasament
1. Dinamo 21 13 4 4 42-18 43 (^10)
2. Steaua 20 11 7 2 33-12 40 (^13)
3. National 21 10 6 5 23-21 36 (^3)
4. Sportul 21 10 5 6 32-20 35 (^5)
5. Cluj 21 9 8 4 24-19 35 (^5)
6. Timisoara 21 9 7 5 27-17 34 (^1)
7. Rapid 20 9 7 4 25-17 34 (^7)
8. Farul 21 10 2 9 27-27 32 (-1)
9. Arges 21 8 6 7 22-19 30 (0)
10. Iasi 21 8 4 9 18-19 28 (-5)
11. Gloria 21 6 6 9 15-25 24 (-6)
12. Jiul 21 4 8 9 19-28 20 (-10)
13. Otelul 20 4 7 9 17-28 19 (-14)
14. Pandurii 20 4 5 11 13-25 17 (-16)
15. Bacau 21 3 4 14 13-37 13 (-20)
16. Vaslui 21 1 8 12 10-28 11 (-19)

Comentarii