De Sănătate

Punem punctul pe știi

O şansă în plus pentru intoxicaţiile grave, de tot felul, din toată zona

„Ficat artificial“ la Spitalul C.I. Parhon din Iași. Este ceva unic în Moldova

joi, 25 august 2016, 01:59
2 MIN
 „Ficat artificial“ la Spitalul C.I. Parhon din Iași. Este ceva unic în Moldova

Noile seturi de dializă hepatică pot fi vitale în cazuri precum intoxicaţii cu ciuperci, intoxicaţii voluntare sau involuntare cu medicamente sau substanţe care se elimină hepatic sau în cazul pacienţilor cu ciroză.

Spitalul „Dr.C.I. Parhon“ a achiziţionat de curând mai multe seturi pentru dializă hepatică, cu o valoare totală de aproximativ 454.000 de lei, fiind singurul spital din regiunea Moldovei care realizează acest tip de dializă. Medicii din cadrul unităţii medicale susţin că, deşi tehnica este una relativ scumpă, este o tehnică necesară în situaţii grave, când viaţa unui pacient cu insuficienţă hepatică acută este pusă în pericol.

Principalele indicaţii pentru această procedură sunt intoxicaţiile cu ciuperci, intoxicaţiile voluntare sau involuntare cu medicamente sau substanţe care se elimină hepatic, în cazul bolilor autoimune ale ficatului sau în cazul pacienţilor cu ciroză hepatică, aflaţi pe lista de aşteptare pentru un transplant de ficat.

„Este o tehnică de separare şi eliminare a toxinelor din ficat printr-un filtru special. Pacientul este conectat printr-un cateter venos central la aparatul care prin acest filtru reţine toate toxinele“, a explicat dr. Ionuţ Nistor, medic specialist nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.

De la începutul acestui an au fost efectuate opt şedinţe de dializă hepatică, pentru patru pacienţi, cel mai recent caz fiind al unui tânăr de 28 de ani, diagnosticat cu ciroză hepatică. Ulterior, după şedinţele de dializă acesta a fost trimis la Institutul Fundeni din Bucureşti pentru transplant de ficat, fiind de mai mult timp pe listele de aşteptare. Acesta a ajuns la Spitalul „Dr.C.I. Parhon“, după ce a fost redirecţionat de la Institutul de Gastroente­rologie şi Hepatologie (IGH), din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon“.

Potrivit medicilor, tehnica necesită colaborare între specialităţi, prin intermediul celor de la IGH, de la Spitalul de Boli Infecţioase sau din secţiile de Toxicologie ale spitalelor care selectează cazurile care au nevoie de acest procedeu.

O şedinţă de dializă hepatică durează de la 8 până la 12 ore, în cazul unui pacient fiind nevoie de mai multe şedinţe, uneori şi trei zile la rând, sub supraveghe­rea şi monitorizarea strictă a unei echipe specializate pe dializă hepatică, deoarece există anumite riscuri pentru persoana bolnavă.

„Aceste şedinţe pot salva viaţa unui om, o singură şedinţă pentru un pacient cu insuficienţă renală acută fiind uneori singura soluţie pentru a-i salva viaţa“, a subliniat dr. Ionuţ Nistor.

Comentarii