A fost prezentată echipa cu care chirurgul Scripcariu vrea să vindece UMF

marți, 08 martie 2016, 02:54
3 MIN

Noua echipă de prorectori a fost dezvăluită opiniei publice după şedinţa Senatului instituţiei.Prof. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi, şi-a prezentat într-o conferinţă de presă organizată ieri la UMF Iaşi echipa de prorectori alături de care va conduce instituţia de învăţământ superior ieşean în următorii patru ani de zile.  

Înaintea organizării conferinţei de presă, care, conform spuselor rectorului, va deveni un obicei al comunicării informaţiilor dinspre universitate către publicul din exterior, acesta a participat la şedinţa Senatului UMF, unde a prezentat aceeaşi echipă.

„Mi-am dorit foarte mult ca această echipă de prorectori să fie judecată de către dumneavoastră pe viitor pe baza a ceea ce vor face în universitate, şi nu pe baza unor interpretări legate de alte aspecte care aparţin de mediul extra-academic. Fiecare prorector nu va activa strict numai pe domeniul lui, ci sunt şi domenii care se întrepătrund, cum este cercetarea ştiinţifică cu relaţiile internaţionale“, a declarat prof.dr. Viorel Scripcariu.

Structura integrală a prorectorilor şi a prorectoratelor a fost votată în unanimitate de către senatori, votul fiind considerat însă unul simbolic şi, respectiv, de încredere, pentru că, conform Legii Educaţiei Naţionale, un vot negativ nu ar fi oprit numirea prorectorilor în funcţie.

Astfel, în mandatul 2016-2020, printre prorectorii UMF se numără şi prof.dr. Doina Azoicăi, prorectorul care coordonează activitatea de strategie instituţională, evaluare academică şi relaţii cu organizaţiile studenţeşti, sindicale, ONG-uri şi comunitatea locală (practic al doilea om, după rector, în universitate pe linie executivă), iar conf.dr. Mihai Danciu va fi prorector care coordonează activitatea de studii universitare, ciclul de studii învăţământ fundamental (care tratează primii trei ani ai formării studenţilor la licenţă).

Prof.dr. Carmen Vulpoi, prorector responsabil cu coordonarea activităţii de studii universitare – ciclul de studii învăţământ clinic şi master, se va ocupa de anii IV-VI, în timp ce prof.dr. Luminiţa Smaranda Iancu va fi prorector responsabil cu activitatea de studii postuniversitare şi formare profesională continuă, prorectorat care va acoperi toate problemele legate de rezidenţi.

Echipa de şase prorectori este completată de prof.dr. Monica Hăncianu, care va coordona activitatea de relaţii internaţionale şi parteneriate academice, în timp ce prof.dr. Adrian Covic se va ocupa de activitatea de cercetare ştiinţifică.

Două nume surpriză

În prima sa conferinţă organizată în calitate de rector numit al UMF Iaşi, prof.dr. Viorel Scripcariu a vorbit în repetate rânduri despre identificarea unei soluţii pentru o comunicare mai bună cu presa, iar în ceea ce priveşte prorectorii numiţi a declarat, de mai multe ori, că îşi va asuma întreaga responsabilitate pentru echipa aleasă.

Au existat şi nume-surpriză în actuala echipă, primul dintre el fiind al prof.dr. Luminiţa Smaranda Iancu, contracandidat la funcţia de rector, mai ales în contextul în care actualul rector a declarat, după alegeri, că nu va coopta în echipa de conducere pe niciunul dintre contracandidaţii săi. „Faţă de care (n.red. prof.dr. Luminiţa Smaranda Iancu) nu am niciun resentiment şi care este un bun organizator. Această direcţie (n.red. – studii postuniversitare şi formare profesională continuă) este una foarte grea, pentru că avem un număr mare de rezidenţi pe toate specialităţile, iar centrul universitar Iaşi este foarte bine văzut din punct de vedere al activităţii cu medicii rezidenţi, nu numai la nivel naţional, ci şi internaţional“, a declarat prof.dr. Viorel Scripcariu.

Alt nume care a surprins, într-o oarecare măsură, este cel al lui Adrian Covic, care are probleme serioase cu Agenţia Naţională de Integritate. Nefrologul este unul dintre cei mai reputaţi cercetători ce activează la UMF Iaşi, lucru subliniat şi de rector. „Trebuie să recunoaştem cu toţii, este unul dintre cercetătorii din universitate cu activitate extrem de intensă şi că are o activitate publicistică în domeniul medical foarte remarcabilă“, a precizat rectorul. Echipa îşi va prelua în perioada următoare integral atribuţiile.

Comentarii