Bebeluș cu malformații grave! Nici bărbații nu trebuie să bea alcool înainte de concepere

vineri, 15 septembrie 2017, 02:02
3 MIN
 Bebeluș cu malformații grave! Nici bărbații nu trebuie să bea alcool înainte de concepere
Un bebeluş cu grave malformaţii cardiace se află internat la Spitalul de Copii alături de mama sa. Medicii cred că, cel mai probabil, cauza acestora este faptul că părinţii micuţului sunt alcoolici. Specialiştii spun că alcoolul face atât de mult rău nou-născutului încât ar trebui ca nici bărbatul să nu bea deloc cu două săptămâni înaintea conceperii. „Tabloul“ zugrăvit de aceştia pare a explica multe din ceea ce vedem în societatea românească.

Un bebeluş de doar două săptămâni se luptă să trăiască după ce, imediat după naştere, a fost diagnosticat cu mai multe malformaţii care îi pun viaţa în pericol.

Nou-născutul a fost adus de curând în Clinica de Cardiologie Pediatrică de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“, unde a fost investigat de medicii cardiologi pentru a-i putea pune un diagnostic corespunzător. Iniţial, acesta a fost tratat de medicii neonatologi din Botoşani, fiind transferat pentru tratament de specialitate la Iaşi.

În momentul de faţă, mai sunt necesare şi alte investigaţii pentru stabilirea exactă a diagnosticului, precum şi a cauzelor care au condus la apariţia malformaţiilor, cea mai probabilă cauză fiind consumul de alcool în timpul sarcinii.

Are şase fraţi

Potrivit medicilor, copilul prezintă cel puţin patru defecte la nivelul inimii, apărute pe fondul lipsei de oxigen. Astfel, printre complicaţiile pe care le prezintă bebeluşul se numără disfuncţia diastolică ventriculară, precum şi cardiomiopatia hipetrofică predominant septală, defect care constă în îngroşarea anormală a muşchiului inimii. Miocardul îngroşat afectează sistemul electric al inimii, viaţa fiind pusă în pericol prin bătăi anormale ale inimii.

Bebeluşul nu este singurul copil al familiei, acesta având şi alţi şase fraţi în vârstă de 18 ani, 16 ani, 14 ani, 13 ani, 9 şi 5 ani, mama susţinând însă că este singurul copil cu probleme de sănătate.

„Toţi ceilalţi copii ai mei sunt sănătoşi, n-am stat cu niciunul dintre ei în spital. Fiecare dintre ei învaţă la şcoală, unul singur este plecat să muncească la o rudă, în Tulcea. La grădiniţă nu a mers niciunul pentru că nu este grădiniţă în satul de unde suntem noi, merg direct la şcoală“, a spus mama copilului.

Nici bărbatul nu trebuie să bea

Conform medicilor, alcoolul consumat de către mamă în timpul sarcinii pune viaţa bebeluşului în pericol, fiind posibil ca aceasta să sufere un avort spontan, să nască prematur, sau să nască un copil mort sau cu diferite probleme de sănătate, în special malformaţii cardiace.

„Consumul de alcool în timpul sarcinii este unul dintre elementele cele mai teratogene (n. red. – care produce malformaţii, anomalii), afectând copiii şi dând multiple malformaţii, nu doar la inimă, ci şi la nivelul creierului. Indicat ar fi ca atât mama, cât şi tatăl, înainte cu cel puţin două luni înainte de concepere, să nu consume alcool, acelaşi lucru fiind valabil şi în timpul sarcinii“, a explicat prof.dr. Constantin Iordache, medic primar cardiolog în cadrul clinicii.

Alcoolul consumat în timpul sarcinii este extrem de toxic, deoarece afectează formarea organelor bebeluşului, o femeie însărcinată care consumă alcool în mod repetat riscând să dea viaţă unui copil cu diferite malformaţii de ordin fizic, afecţiuni cardiace, unele dintre acestea urmărindu-l pe copil toată viaţa.

Comentarii