De Sănătate

Punem punctul pe știi

Încep să apară intoxicaţiile cu ciuperci

sâmbătă, 08 iulie 2017, 01:50
1 MIN
 Încep să apară intoxicaţiile cu ciuperci

O femeie a avut nevoie de ajutor medical după ce s-a intoxicat cu ciuperci. Pacienta, în vârstă de 33 de ani, din mediul rural, a ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ cu starea generală afectată, precizân­du-le medicilor că în urmă cu câteva ore a mâncat ciuperci gătite, culese din pădure. 

Femeia a fost consultată şi investigată în UPU şi apoi a fost trimisă către Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Paras­cheva“. „Pacienta prezenta o in­toxicaţie cu ciuperci pentru care a fost evaluată în UPU de medicul specialist. Ulterior, pacienta a primit recomandare pentru spitlaul de boli infecţioase pentru in­vestigaţii suplimentare“, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, me­dic-şef UPU-SMURD.

Primele simptome ale intoxicaţiei cu ciuperci pot apărea în cel mult trei ore de la consumarea acestora. Into­xicaţia se poate manifesta prin hipotensiune arterială, halucinaţii, tulburări nervoase, lăcrimare, dureri abdominale sau chiar hemo­ragii.

Comentarii