Înger și erou prea devreme. Un băiețel din Iași a murit după un accident, dar organele sale au salvat alte vieți

vineri, 10 noiembrie 2017, 14:10
1 MIN
 Înger și erou prea devreme. Un băiețel din Iași a murit după un accident, dar organele sale au salvat alte vieți

Paul – Nicholas Călin, un copil de şapte ani din Iaşi, este înger pentru cinci români bolnavi. O tragedie a făcut ca micuțul să-și piardă viața, dar organele i-au fost prelevate și astfel a salvat mai mulți bolnavi. Părinţii micuţului Paul îl consideră pe băiatul lor un erou.

Tatăl băiatului a povestit că micuţul de şapte ani şi-a dorit dintotdeauna să ajungă să salveze lumea, aşa cum reuşeau personajele sale favorite: Super Man şi Spider Man.

Paul a fost rănit grav miercuri, 1 noiembrie, într-un accident rutier. Copilul ieșise cu două surori ale sale în parc, la joacă. Mingea lor a sărit în stradă, iar băiețelul s-a dus după ea şi a fost lovit de o mașină. A fost în comă, apoi a intrat în moarte cerebrală.

O echipă mixtă de medici ieşeni şi bucureşteni i-au prelevat rinichii, ficatul şi corneea. Ulterior, în cursul zilei de miercuri, 8 noiembrie, un băieţel de cinci ani din Botoşani care făcea dializă din prima lună de viaţă a primit şansa la o viaţa normală graţie unui rinichi prelevat de la Paul.

Paul-Nicholas Călin va fi înmormântat sâmbătă, 11 noiembrie, la Cimitirul Petru şi Pavel din Iaşi. 

Comentarii