Liberalii vor înfiinţarea unei asociaţii de promovare turistică a Iaşului

luni, 30 ianuarie 2017, 17:28
3 MIN
 Liberalii vor înfiinţarea unei asociaţii de promovare turistică a Iaşului

Punct de vedere al consilierilor PNL Iaşi, membri în Comisia de Protecţia Mediului, Turism şi Agricultură, cu privire la intenţia Primăriei Municipiului Iaşi de a institui o taxă specială pentru promovarea turismului în Municipiul Iaşi pentru anul 2018:

"Cu privire la proiectul de hotărâre privind aprobarea taxei speciale pentru promovarea turismului în Municipiul Iaşi pentru anul 2018, consilierii PNL Iaşi membri în cadrul Comisiei de Protecţia Mediului, Turism şi Agricultură consideră că această iniţiativă nu respectă principiile de dezbatere publică, transparenţă, eficienţă şi performanţă.

Decizia instituirii acestei taxe a fost luată fără o consultare publica largă cu reprezentanţii unităţilor de cazare din Iaşi. Dl. Primar Mihai Chirica a invocat o discuţie cu Asociaţia Patronală a Turismului Ieşean, însă nu avem niciun punct de vedere ataşat proiectului de hotărâre de la această asociaţie.

Mai mult, Comisia de specialitate din Consiliul Local care are atribuţii în acest sens nu a fost consultată.

Aşadar, nu suntem de acord cu modalitatea în care s-a recurs la decizia impozitării „la pauşal” a structurilor de cazare pentru a se face rost de fonduri în vederea promovării turistice a Iaşului.

– În alte oraşe, unde funcţionează acest sistem de impozitare (Oradea este un exemplu de bună practică), lucrurile stau diferit. Acolo, unităţile de cazare au făcut o asociere care a căpătat formă juridică, iar Primăria a devenit partener a acestei asocieri. Practic, a fost un demers pornit de către operatorii economici care s-au asociat, iar Primăria a devenind parener. Acolo unde s-a instituit această taxă, banii colectaţi se duc la asociaţia respectivă care, fără ingerinţe politice, elaborează strategii şi proiecte concrete de promovare a turismului, având o mai mare flexibilitate în acţiune şi neutralitate în decizii.

– Primăria Iaşi recurge la o măsură mai puţin eficientă, urmând ca banii administraţi din această taxă să fie cheltuiţi tot de către autoritatea publică locală.

– Consiliul Consultativ al Operatorilor din Turism, propus a se înfiinţa  prin proiectul de hotărâre, nu poate fi stabilit prin dispoziţia primarului, ci prin hotărâre de Consiliu Local.

Propunerile noastre pentru aprobarea acestei taxe sunt:

1. Consultare largă cu reprezentanţii structurilor de cazare din oraş.

2. Înfiinţarea unei asociaţii de promovare turistică a Iaşului din care să facă parte reprezentanţii unităţilor de cazare, ai universitatilor şi ai primariei.

3. Banii colectaţi din acesta taxă de turism sa fie redirectionaţi către aceasta asociatie pentru întocmirea unui buget anual.

4. Aceasta asociaţie va fi neutră politic, va avea mai multă flexibilitate in gestionarea fondurilor destinate promovării turistice a Iasului si va avea obiective precise pentru creşterea numărului de turişti români şi străini şi creşterea numărului de înnoptări".

Răzvan TIMOFCIUC, consilier local din partea PNL Iaşi

Etienne IGNAT, consilier local din partea PNL Iaşi

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii