Microlimba mass-mediei # 2

Totuşi, micro– nu constituie un formant… denigrator, dacă ţinem seama de faptul că, în ştiinţe, a servit, de regulă, pentru forjarea unor denumiri asociate cu ideile de a) «pătrundere, minuţie» (microbar, micrometrie, micron, ba, şi mai şi, micromicron); b) «specializare» (microaparatură); c) «eficienţă» (microscop, microfilm, microfon) etc. şi, ajungem spre proiecţia unor concepte-nucleu, de tipul microcosmos – microunivers, cu referire la om ca reprezentare la scară redusă a universului, după cum, filozofic, s-a susţinut posibilitatea descifrării acestuia observând o moluscă („universul din scoică" ne trimite la Aristotel). În sfârşit, nimic rău de zis nici în legătură cu proliferarea în limbajul familiar: micro, pur şi simplu, înseamnă „microradiografie"; avem, apoi, microcentrale, cuptoare cu microunde şi călătorim cu microbuze, nici denumirea de microbist nefiindu-ne chiar antipatică.

► Reversul. Dar, probabil şi din cauza reputaţiei cuvântului microb (la bază: gr. mikros „mic" şi bios „viaţă"), sensul unor produse ale formantului în discuţie este asociat cu „micimea" care duce la insuficienţe: microcardie, microcefalie, microftalmie etc. Depăşind zona ştiinţei, dimensiunea redusă, ca în cazurile mai mult sau mai puţin familiarelor microcronică, microinterviu, microrecital, prin ideea de „scurtime", induce impresia de neajungere.

► Între cele două planuri evocate se situează semnificaţia compusului din titlu, care nu este o creaţie a Elenei Platon (colega noastră ne-a mărturisit că, după ce se credea „naşa" denumirii conceptului, a găsit-o la Tatiana Slama-Cazacu, care, în 1980, trimitea, la rându-i, la un specialist în psiholingvistică, V. Artemov, vizând chiar didactica însuşirii altor limbi). Aşadar, dacă este vorba de persoanele ce învaţă o limbă străină, microlimba este un „prag" al fenomenului conversaţional primar, satisfăcător pentru o comunicare simplă. Pentru discursul publicistic, o specie de microlimbă am putea găsi, oarecum, în formularea anunţurilor publicitare: cu rare excepţii, în pofida absenţei uneltelor gramaticale şi a mărcilor declinării, aceste microtexte pot fi descifrate. Fireşte, excluzând limbajul „ştirilor", cu un statut variabil, situaţia se schimbă însă radical dacă subiectul este simplificarea limbii în „macrotexte" de tipul relatărilor, reportajelor şi, în general, al textelor „de opinie". Avem în vedere, în primul rând, „clişeizarea" exprimării (am citat utilizarea, comodă şi improprie ori prin supralicitare, a substantivelor incident sau carnagiu).

► Dincolo de stilistică. Nu repetarea obositoare a unor termeni (chiar aceasta, eventual, probă a sărăciei vocabularului), ci, din perspectiva performanţei, în discuţie este ceea ce Rodica Zafiu a numit „simplificarea ideologică", „automatismele de gândire", ca reale atentate la posibilităţile limbii naturale. Este şi efectul prezenţei „cuvintelor la modă", unele ca manifestări de snobism; iată o ilustrare: „De fapt [în limbajul public actual], şi challenge în engleză, şi provocare în română sunt clişee, aparţin unei limbi de lemn" (interviu; HotNews.ro).

► „Noua limbă de lemn" este şi obiectul unor observaţii sarcastice ale lui Andrei Pleşu: în mass-media există şi o exprimare „clişeistică militantă", pusă sub semnul didacticismului: „Executivul trebuie să fie ferm… Guvernul x are datoria să fie la înălţimea încrederii acordate… Guvernanţii n-au ţinut seama de avertismente şi acum nu fac decât să culeagă ce au semănat… Au datoria să coboare zi de zi în mijlocul oamenilor şi să le explice… E momentul ca… Este cazul să…". Însă, adesea, nici nu este vorba de vreo „nouă" limbă de lemn: „Textul e compus ca o mică oră de dirigenţie, cu supravieţuiri caracteristice din formulistica judeţenelor de partid, cu platitudini pompoase, vigilenţe amare, tromboane, tobe şi başi" (Stil gazetăresc, în Obscenitatea publică).

► Noutăţi. Ce crede „publicul" despre clişee, aflăm din textul-parodie al unei „scrisori de motivaţie": „În acelaşi context, subliniez faptul că experienţa acumulată de mine pe parcursul anilor de studii universitare poate constitui dovada suplimentară a unui suflu nou, nonconformist, care, adăugat principiilor de simplificare a acţiunilor întreprinse şi dorinţei de finalizare eficientă… îşi poate dovedi din plin utilitatea şi aportul benefic la creşterea rezultatelor firmei în cadrul căreia doresc să mă integrez rapid, oferind, şi pe această cale, maximum de satisfacţii celor care mi-au acordat încrederea lor" (/cdc77.blogspot.com/2007/09/).

► Acestea sunt, deci, faţete ale microlimbii, ca diminuare a ponderii limbii naturale în comunicarea publică. Şi, iarăşi, o remarcă de bun-simţ: „Ministrul de Externe vorbeşte engleza, franceza şi limba de lemn" (/gandul.info/).

► Buturuga: Moderatoarea unei emisiuni de la Romtv (29.09) crede că textul „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit…", reprodus de cineva, este din „Psaltirea 22" (repetat); e drept, anterior cineva se referise şi la o carte! 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi