Soluție ”sfântă” pentru studenții fără cazare. Golia, casă pentru nouă tineri

Golia, casă pentru nouă studenţi

La Mănăstirea Golia din Iaşi, nouă studenţi spun acum „acasă“ camerelor în care au primit binecuvântare de la stareţ să stea pe perioada anului universitar. Nu vor să se călugărească, însă au avut mereu dragoste pentru Biserică şi un respect pentru viaţa monahală. Dintre cei nouă, doi nu sunt la Facultatea de Teologie Ortodoxă. Unul dintre cei doi este student la Litere şi ce­lălalt la Kinetoterapie. Au terminat însă Teologia, dar faptul că nu-şi găseau un loc de muncă în domeniu i-a determinat să îşi caute calea în altă parte.

Mihail Vrăjitoru (foto stânga), un alt student cazat la Golia, este în anul al II-lea la Facultatea de Teologie. A ajuns la Mănăstirea Golia adus de fratele său. A preferat să stea la mă­năstire în special pentru că nu trebuie să plătească nimic şi are şi masa asigurată, dar şi pentru că, chiar dacă este în inima oraşului, aici are parte de linişte. „În cămin este agitaţie, nu poţi învăţa tot timpul pentru că depinzi de programul colegilor“, îmi explică Mihail. La Golia, chiar dacă trebuie să se supună unor reguli mai stricte, reuşeşte să se organizeze, să înveţe şi mai poate şi participa la programul liturgic. „În mod normal ar trebui să ne întoarcem la mănăstire înainte de ora 21.00, când se închid porţile, dar ni s-a dat cheia de la intrare şi acum putem veni şi mai târziu“, îmi spune studentul. 

Şi cum sunt în inima târgului, iar Golia nu are gospodărie, nu trebuie să ajute la nimic. Mai fac doar cu rândul la bucătărie, unde aşază masa sau spală vase. Nici prin curtea mănăstirii nu trebuie să facă ceva, primăria fiind cea care asigură curăţenia şi îngrijirea spaţiilor verzi. Aşa că Mihail se poate concentra pe studiu şi participa la viaţa liturgică, şi îi rămâne timp şi de ieşit în oraş împreună cu prietenii sau colegii.

Un alt avantaj pe care Mihail îl găseşte ca fiind foarte important este accesul la biblioteca mănăstirii, dar şi ajutorul pe care-l primeşte atunci când cursurile de la facultate se dovedesc mai greu de înţeles.

Olimpicul care trebuia să renunţe la şcoală

Mănăstirile din Iaşi şi din jurul Iaşului au oferit mereu ajutor celor aflaţi în nevoie, chiar şi atunci când posibilităţile erau puţine. Aşa s-a întâmplat şi în cazul Mănăstirii Vlădiceni, unde Cătălin Popes­cu (foto dreapta), student la Facultatea de Teologie Orto­doxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, a locuit pe perioada unui an universitar. În 2015, în octombrie, a început să ia la picior Iaşul în lung şi lat, doar-doar o găsi un colţ şi pentru el. Începuse deja anul universitar, iar bani pentru cămin nu avea. Este din judeţul Suceava, iar Seminarul Teologic tot acolo l-a terminat. În generală a reuşit să fie olimpic naţional la Geografie, unde a luat primul loc. Spune cu regret însă că nu a reuşit să ajungă şi mai departe. „Nu prea mă descurc cu limba engleză, aşa că m-am rezumat doar la competiţia naţio­nală“, îngână uşor încurcat, de parcă ar căuta iertare. 

În liceu, parcă încercând să-şi dove­dească de ce e în stare, a luat locul I la Olimpiadele Naţionale trei ani la rând. Aşa a ajuns să aibă locul I pe ţară la Olimpiadele de Vechiul Testament, Noul Testament şi Istoria Bisericii Universale. În clasa a XII-a a încercat să obţină acelaşi rezultat şi la Olimpiada de Dogmatică Ortodoxă, dar un accident care l-a trimis din şaua bicicletei direct la spital, cu un traumatism cerebral şi câteva oase rupte, l-a împiedicat să se pregătească la fel de temeinic. S-a întors însă acasă cu locul al X-lea, dar rezultatul mai slab decât era el obişnuit nu-l pune decât pe seama lui. „Cred că am început eu, după accident, să mă bucur mai mult de viaţă, de minunile Creaţiei lui Dum­nezeu. Din cauza asta mi-a plăcut mereu şi Geografia. Cum să nu te minunezi de cât de frumoase sunt lucrurile făcute de Dumne­zeu?“, îmi spune tânărul, iar pri­virea pare să i se lumineze. Zâmbeşte larg şi vorbeşte despre Dumnezeu cu convingerea unui om care a întâlnit divinitatea, care i-a simţit puterea pe proprie piele.

Tot aşa, crede el, a reuşit acum un an să ajungă la Mănăstirea Vlădiceni, de lângă Iaşi. Nu mai spera să găsesească vreun loc la mănăstiri. La Golia deja erau ocupate locurile, la Bucium la fel. Un gol în stomac a început să-i crească tot mai mult, căci nu ar mai fi putut continua facultatea. Loc în cămin a prins din primul tur, având doar două note de 9 şi restul de 10, dar situaţia grea de acasă nu-i permitea să plătească nici cei 120 de lei pe lună. Un coleg i-a zis că la vreo oră de mers cu tramvaiul şi încă vreo 15 pe jos ar putea găsi salvarea.

Un frate a dormit pe jos pentru a-l putea primi în mănăstire

S-a dus imediat şi, după ce un frate (n.r: persoană care se pregăteşte de călugărie) de la Mănăstirea Vlădiceni l-a recomandat stareţului, acesta l-a primit fără prea multe întrebări. Pregătise toate diplomele de la olimpiade, voia să promită că va ajuta la orice treabă, că nu va lipsi de la slujbe, doar-doar îl va îndupleca pe stareţ să-i găsească un loc. Stareţul nu a aruncat însă niciun ochi pe hârtii şi l-a pus în cameră cu fratele care a vorbit pentru el. Acesta din urmă a dormit pe jos o perioadă, lăsându-l pe Cătălin în patul său până ce au reuşit să găsească o saltea şi pentru el. 

Cătălin povesteşte că în perioada în care a stat la mănăstire l-a disciplinat. Chiar dacă i-a fost greu să se adapteze la programul încărcat, cu rugăciuni, slujbe şi deretecat pe lângă biserică ori cu treburi la mica gopodărie a mănăstirii, la care se adăugau şi drumul de mai bine de o oră până la facultate, temele şi cursurile, în acea perioadă a avut şi cea mai mare medie din anii de studiu. 

A reuşit să acumuleze 295 de cre­dite din 300. Acum, de când e cântăreţ bi­sericesc la o biserică din Suceava, reuşeşte să-şi plătească o chirie în Iaşi. Stă împreună cu un coleg într-o garsonieră, iar din cei 850 de lei pe lună cât are salariul, mai bine de 400 se duc la gazdă. Pe lângă aceştia, mai are nevoie de bani şi pentru drumul dus-întors până la Suceava, pe care îl face de patru ori pe lună. Preotul din parohia la care este angajat îi permite să lipsească de la biserică de luni până joi, însă în celelalte zile este mereu prezent la slujbe. Cumva, reuşeşte însă să pună şi câţiva bani deo­parte, căci în vară vrea să se căsătorească. Prietena sa este în ultimul an la Con­servator, iar tatăl socru i-a promis că-i dă mâna fiicei sale abia după ce termină studiile. El mai are însă un an până să-şi dea licenţa, şi nu ştie cum se va descurca. Îşi pune însă aceeaşi încredere de neclintit în Dumnezeu şi-n faptul că mâna Sa l-a ocrotit mereu.