De Sănătate

Punem punctul pe știi

Tinerii cu tumori testiculare ajung târziu la medic. Ce simptome ar trebui să îi îngrijoreze

sâmbătă, 15 octombrie 2016, 01:53
2 MIN
 Tinerii cu tumori testiculare ajung târziu la medic. Ce simptome ar trebui să îi îngrijoreze

„Întâlnim situaţii în care pacienţii vin cu tumori imense, monstruoase şi spun că nu au simţit durerea. Sau tocmai că au văzut că dimensiunea este tot mai mare, însă au crezut că e de bine”, explică şeful Clinicii de Urologie de la „Parhon”.

Bărbaţii tineri, cu vârsta între 20 şi 35 de ani, sunt cei mai predispuşi să facă tumori testiculare. De la începutul acestui an şi până acum, trei tineri de 30, 35 şi 36 de ani au fost operaţi la Spitalul „Dr. C.I. Parhon”, medicii spunând că proporţia ar fi de un caz o dată la două luni. Deşi astfel de tumori sunt rare, incidenţa fiind între 3 şi 5 cazuri la 100.000 de locuitori, populaţie masculină, majoritatea cazurilor sunt înregistrate la pacienţi tineri şi mai puţin la vârstnici. 

Primul simptom care ar trebui să dea de gândit este creşterea în volum a testiculului, nedureroasă, sau senzaţia de greutate.Tocmai faptul că durerea nu este prezentă, face ca tinerii să întârzie prezentarea la medic. Astfel, cel mai important pas către diagnosticarea precoce este tocmai autoexaminarea scrotală, cel puţin o dată pe lună, pentru a depista anumite anomalii. „Întâlnim situaţii în care pacienţii vin cu tumori imense, monstruoase şi spun că nu au simţit durerea. Sau tocmai că au văzut că dimensiunea este tot mai mare, însă au crezut că e de bine. De aceea, orice anomalie trebuie verificată, este preferabil să vină la medic şi să nu fie nimic, decât să amâne sau să ignore această situaţie”, a explicat dr. Radu Costache, medic primar urolog şi şeful Clinicii de Urologie.

Din punctul de vedere al fertilităţii, se recomandă ca, după operaţia de orhiectomie, care constă într-o incizie de 3-4 centimetri la nivel inghinal prin care se scoate testiculul, dacă cel rămas nu poate asigura fertilitatea şi dacă este nevoie de chimioterapie sistemică, se recomandă conservarea spermei prin refrigerare înainte de a începe procedurile. De asemenea, din punct de vedere sexual, medicii spun că nu ar trebui să fie probleme dacă celălalt testicul este în regulă. 

Medicii precizează că, deşi s-a vehiculat în nenumărate rânduri că tumorile la nivelul testiculelor ar fi influenţate de mersul pe bicicletă sau de laptopul ţinut în poală, aceste zvonuri nu au fost demonstrate, cel mai mult aceste obiceiuri afectând fertilitatea. Factorii de risc ţin de moştenirea genetică, existenţa în familie a unor cazuri sau de criptorhidie (n.r. – absenţa testiculului în scrot), care se formează intraabdominal şi nu coboară în scrot aşa cum ar trebui să se întâmple în cursul vieţii uterine sau în primul an de viaţă. În cazul persoanelor care prezintă această anomalie, riscul este de 10 ori mai mare. 

 

Comentarii