Comunism in zona crepusculara

De mentionat ca, in pofida slabiciunii sale pentru tigarile americane, are capsa pusa pe cuvintele englezesti, capitalisto-imperialiste (love, God, Johnny), ceea ce-l determina sa devina violent daca acestea sint folosite in prezenta lui. Cind nu bate, cind nu tortureaza, incearca sa faca un copil cu sefa Spitalului de Neurochirurgie, care ii este soata.

Emil Faure, fost Vasile Buliga inainte de schimbarea numelui, este si el un vechi locatar al orfelinatelor comuniste, victima a decretului 770 din 1 octombrie 1966 care interzicea avorturile, nu si raporturile sexuale, asa incit, cind mama lui, o studenta venita sa lucreze pe santier intr-o vara, a ramas insarcinata, n-a avut incotro si a pastrat copilul, dar n-a avut nici o ezitare in a-l harazi apoi orfelinatului din oras, in speranta ca va fi adoptat. Ceea ce, din pacate, nu s-a intimplat.

Un tartor comunist, un pictor pornografico-reactionar…

Copilul a crescut cu tot felul de spaime pe care si le trata cu lacrimile plinsetelor atit de frecvente, astfel incit la un moment dat a devenit dependent de sare, ceea ce-l determina la maturitate sa se fotografieze in mina Cacica, impingind un vagonet plin cu clorura alinatoare. Actualmente e artist plastic, pictor mai precis, desi are vadite talente si de sculptor, muzician, poet. Spre deosebire de tovarasul Scutelnicu, Emil Faure nu are ambitii de marire, mai degraba de decadere, caci de cind s-a pus in gura cu Nicusor, baiatul lui celalalt Nicu, Nicu cel Batrin, Tartorul tuturor Tartorilor, regimul, prin chiar Tovarasu’ Scutelnicu, nu s-a mai aratat ingaduitor fata de arta pornografico-reactionara a pictorului si a luat masuri represive. Prima masura a fost o bataie sora cu moartea, in stil Scutelnicu, a doua o retrogradare locativa, caci artistul a fost mutat la subsolul unui bloc folosit in scopuri reeducative, unde mai pui ca acum trebuie sa-si imparta chichineata cu un sobolan care i-a fost strecurat in casa pentru a-i face viata amara. Dar ce nu stie nici omul si nici sobolanul, este ca blocul de locuinte de pe strada 1 Mai nr. 55 este o cladire mai speciala in toate sensurile. Nu e vorba ca, daca locuiesti aici, esti obligat sa iesi la exercitii de inviorare in fiecare dimineata, ci de faptul ca imobilul are viata proprie, e un organism fiziologic, o creatura monstruoasa care se poate dilata sau contracta dupa nevoi, iar in cazul lui Emil Faure, nevoia cere o contractare, astfel incit acest element ostil societatii comuniste sa fie anihilat, sa dispara ca si cum n-ar fi existat niciodata.

…si o grasana piloasa

In felul acesta, romanul, cel putin in prima parte a sa, devine un fel de cronica a ultimelor 24 de ore din viata acestui marunt si penibil artist (dar care are parte de o moarte glorioasa), intrerupta din timp in timp de momente retrospective care ne ajuta sa-i intelegem mai bine trecutul. Insa Faure si Scutelnicu nu sint singurele personaje importante din romanul lui Catalin Mihuleac. Li se mai adauga o femeie, Mihaela Girneata, sau mai pe scurt Ella, protagonista partii a doua (si, partial, chiar si a celei de-a treia) a romanului, o grasana piloasa (este fiica directorului fabricii de tevi din Roman) care, cind nu se culca cu Faure (sau cu altii), este responsabila de textele pancartelor cu lozinci comuniste. Ella se cunoaste cu Faure la un concert al Cenaclului Flacara si devin oficial amanti. Chiar daca e urita si absolut respingatoare oricum ai lua-o, Faure o iubeste pentru ca, spune el, atunci cind se culca cu ea, e ca si cum ar calatori in jurul lumii, caci "madularele celor care o penetrasera pe Ella puteau inconjura lejer Pamintul, ca o curea peste burdihanul Ecuatorului". Ulterior, ea va incerca sa-l salveze pe pictor de la moarte (deplasindu-se prin aer cu ajutorul unui skateboard din flegma intarita!), dar nereusind, se va consola repede in bratele gentlemanului bolsevic, Scutelnicu, caruia ii va da ceea ce directoarea Spitalului de Neurochirurgie nu a fost in stare: un copil.

Inca se mai poate scrie despre comunism

Partea a treia se ocupa de Muzeul Comunismului, asa cum o spune si titlul capitolului. Asemenea celor mai multi activisti PCR, Ion Scutelnicu s-a transformat dupa ‘89 intr-un abil om de afaceri, folosindu-se de mostenirea comunista pentru a deveni un adevarat capitalist. Intre timp a devenit si religios si foarte caritabil si, poate pentru prima data in viata, se simte fericit. Desi a murit, pictorul Faure nu a disparut din constiinta publica. Un orfelinat ii poarta acum numele, iar scheletul sau, redus la dimensiuni liliputane, poate fi admirat in interiorul unui cristal de dimensiunea unui pachet de unt expus in interiorul muzeului. Uneori, seara, Chilia Artistului, cum a fost denumit cristalul, incepe sa emane o lumina care din albastru trece in rosu si apoi in violaceu pentru a reveni la neutralitatea incolora. E un spectacol grandios, proiectat pe un ecran urias, in curtea muzeului, ca sa se vada mai bine, caci turistii sint multi si pretentiosi.

Scris in cheie realist-magica, Aventurile unui bolsevic comunist este un roman care, in pofida atmosferei fantastice, supranaturale, si a umorului navalnic, reuseste sa ramina in acelasi timp foarte grav si cred ca tocmai in aceasta performanta trebuie cautat meritul lui. Dincolo de poante, de ironii mai mult sau mai putin muscatoare, simtim si raminem cu gustul amar al celor care au trait intr-un timp al irosirilor.

Alaturi de Dan Lungu si Gabriela Adamesteanu, Catalin Mihuleac reuseste sa demonstreze, din nou, ca inca se mai poate scrie despre comunism daca stii cum sa scrii.

Catalin Mihuleac, Aventurile unui gentleman bolsevic, colectia "Proza", Editura Cartea romaneasca, 2012

Publicitate și alte recomandări video