FILB: trei ani si multa literatura din Est

De la inceput trebuie spus ca Oana Boca, Bogdan-Alexandru Stanescu si Vasile Ernu au facut un lucru demn de admiratie, o treaba donquijotesca si generoasa pentru cei care citesc si au o curiozitate sincera pentru literatura la timpul prezent. Nu sint foarte multi si nu li se adreseaza prea multe astfel de initiative, asa ca, din capul locului, cei trei care fac festivalul sparg gheata si ar fi bine sa persevereze.

Cum a fost? Cred ca prima seara a fost peste asteptarile multora. Nu vorbesc aici de nume, ci de atmosfera care se leaga sau nu la o astfel de intilnire, de felul in care discutia e focalizata, de portia de microfon de care are fiecare parte si de zimbetele schimbate prin sala. A fost seara seniorilor: Varujan Vosganian, Cristian Teodorescu, Petru Cimpoesu si Ádam Bodor, moderati de Ovidiu Simonca, foarte nimerit pentru rolul de amfitrion; o seara in care oamenii au parut degajati si au povestit, e drept ca si cu firescul experientei, ba cite un episod din propriile istorii de viata, ba crimpeie din experiente pur scriitoricesti, despre realitate si fictiune. Si au glumit, mai ales romanii, s-a vazut ca s-au simtit in largul lor. Din ce am apucat sa mai prind din zbor ori cu coada ochiului pe citeva bloguri am vazut ca multi s-au bucurat sa-l vada pe Petru Cimpoesu – care apare rar in public si care chiar a fost o descoperire – in carne si oase: foarte onest, direct, genul de prezenta care te face sa te simti bine si sa rizi. Ma gindesc, citind pareri pe bloguri, ca de-asta e bine sa iasa scriitorii pe la evenimente ca FILB-ul, ca se mai imprietenesc oamenii cu titluri mai vechi si poate se uita de doua ori la o carte, inainte sa amine s-o citeasca.

Romania, un loc inventat dintr-o carte

Ziua a doua a fost cu Dan Sociu, O. Nimigean si cu muntenegreanul Ognjen Spahic. Ar fi trebuit sa fie cu ei si Zaza Burchuladze, din Georgia, dar a avut un accident, din nefericire, si seara s-a derulat in trei, plus doi moderatori: Iulia Popovici si Constantin Vica. Sociu a pus din nou pe tapet si "in extenso" optiunea lui pentru biografism, dar lectura i-a iesit si a prins sala, mai ales ca probabil toti se gindeau ca ce citea i s-a si intimplat! Total contrast cu Nimigean, mai degraba sobru si profesoral, in cadru formal si in afara paginilor citite. Spahic, singurul strain, a intervenit mai putin, cit sa faca pledoaria lui pentru pura si simpla fictiune, cea pe care a practicat-o consecvent si in romanul sau, tradus la Polirom, Copiii lui Hansen. Cartea incepe de la un dat concret: imaginea leprozeriei de la Tichilesti, unica de acest fel din Europa, si continua cu episoade pline de referinte romanesti, dar, spune scriitorul, e fictiune curata. Ironia face ca ghidul Michelin se pare ca-i citeaza cartea ca referinta documentara despre acest loc si subiect.

Dubravka Ugresic si Adriana Babeti sau despre seara amazoanelor din Est

Dubravka Ugresic (scriitoare cu statura internationala, cu actuala rezidenta la Amsterdam, originara din Croatia, dar auto-exilata din ratiuni politice) a fost invitatul din afara tarii pastrat sa inchida festivalul. Ea s-a intilnit la aceeasi masa cu Adriana Babeti, la rindul ei intr-o mare forma si cu un fler la oameni si stari de invidiat. A fost o intilnire moderata de Anca Baicoianu, in care, dupa lectura Dubravkai Ugresic (e esential sa se stie ca doamna Octavia Nedelcu a tradus minunat cartea!), s-au discutat subiecte cu miza sus si foarte sus: relatia noastra cu trecutul, amestecul de omenesc si eroare in toate judecatile grave pe care le facem, Europa de Est si bubele ei, clisee despre origini si amintiri comune. Au fost subiecte grele de dezbatut, dar intilnirea a fost tonica, a fost live si a avut ceva dintr-un performance: Adriana Babeti i-a adus Dubravkai, intr-o gentuta de gradinita din anii ‘50, ciocolata ROM, zacusca, cartoline vechi si alte piese din muzeul recent al unui trecut asemanator in multe locuri. Au incrucisat amintiri si ne-au amintit ca traim intr-o tara ferita de razboaie recente. Au aparut ca doua amazoane puternice si calde, care stiu sa minuiasca subtil ironia, dar sa si atace frontal, si, lucru rar, sa iasa din arena subiectelor incruntate, trecind pe glume sanatoase, cind e cazul. Sint scriitoare pe care nu mi le imaginez discutind complezent sau schimbind politeturi nici despre cultura, nici despre zacusca, scriitoare adevarate.

Si de data asta m-am intrebat de ce, cu putine exceptii, scriitorii si criticii romani nu vor sa-si vada colegii citind si discutind, dar astea nu sint chestiuni ocazionate de FILB exclusiv. Nici la Rushdie nu gemea sala de lume literara romaneasca. Altfel, cu ce e bun si cu ce e perfectibil (si scriitori, si public expus mai mult la genul asta de intilniri, cit sa se obisnuiasca unii cu altii si sa comunice firesc), FILB-ul a mai trecut o data si a mai avut si curajul sa defileze cu literatura din Europa de Est, cu care nu tuturor le da mina sa se incurce. Si, lucru foarte important, a strins oameni care se simt bine unii cu altii, se distreaza, se frecventeaza si mai schimba ginduri, lucru vital in vremuri mai degraba triste si cu corabiile inecate.

Publicitate și alte recomandări video