15 ani de puşcărie, după o ceartă pe avere. Şi-a ucis unchiul cu satârul, apoi a băut o bere

marți, 05 iulie 2022, 01:50
3 MIN
 15 ani de puşcărie, după o ceartă pe avere. Şi-a ucis unchiul cu satârul, apoi a băut o bere

Un ieşean şi-a ucis unchiul în urma unei cerţi banale. Victima a fost găsită legată, cu gâtul tăiat şi capul crăpat cu o lovitură de satâr. Cruzimea manifestată de Vasile Miron i-a făcut pe judecătorii Tribunalului să-l condamne la 15 ani de închisoare. Sentinţa poate fi schimbată în apel, dacă acesta va fi declarat de inculpat ori de procurori.

Pe 28 februarie, M.C. s-a întâlnit cu tatăl său, I.M. în staţia de autobuz din apropierea locuinţei acestuia din Alexandru cel Bun. Bărbatul era vizitat adesea de nepotul său, Vasile Miron, cu scopul de a-i cere diverse sume de bani. Ca urmare, I.M. prefera să-şi lase pensia în mâinile fiicei sale, care îi dădea periodic alimente şi bani pentru cheltuielile obişnuite.

În ziua respectivă, femeia i-a lăsat 200 de lei pentru plata întreţinerii. L-a sunat seara, dar I.M. nu a răspuns. M.C. nu s-a îngrijorat, dar a început să intre la idei atunci când bătrânul nu i-a răspuns nici a doua zi.

În cele din urmă, a apelat la vecini, rugându-i să meargă la tatăl său să vadă dacă totul este în regulă. În seara zilei de 2 martie, femeia a aflat însă că un vecin îl găsise pe I.M. mort şi plin de sânge. A anunţat poliţia şi a venit şi ea imediat la faţa locului.

În baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, s-a stabilit că bătrânul ieşise din casă pe 28 februarie, la ora 15.22, pentru a se întâlni cu fiica sa. Mersese apoi la nepotul său, care locuia la aproximativ 200 de metri distanţă. Au plecat de acolo împreună, ajungând la domiciliul bătrânului la ora 16.46. Miron este suprins ieşind din bloc la ora 21.05.

Ancheta avea să stabilească evenimentele petrecute în cele peste patru ore. Unchiul şi-a invitat nepotul la el, pentru a bea o sticlă cu vin. La un moment dat, cei doi au început să se certe pe marginea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren. Miron a declarat că unchiul său s-a dus la bucătărie, de unde ar fi revenit cu un cuţit.

Tânărul l-ar fi dezarmat şi i-ar fi cerut să se potolească. Cearta însă a continuat. Nervos, Miron l-a lovit în mai multe rânduri cu un cuţit şi un satâr. I.M. a încercat să se apere, pe braţele sale fiind identificate mai multe plăgi tăiate. Nu a avut însă nicio şansă. Loviturile lui Miron i-au secţionat carotida dreaptă şi i-au fisurat craniul, bătrânul prăbuşindu-se într-o baltă de sânge.

Pentru a fi sigur că I.M. nu mai mişcă, Miron i-a legat picioarele cu un cablu telefonic. Apoi s-a spălat pe mâini şi a plecat acasă. Acolo, a mai băut un pahar cu bere şi s-a culcat, fără a se interesa dacă unchiul său mai trăieşte. Aceasta, deşi în ultimul timp Miron era întreţinut practic de victimă şi de fiica acesteia, care îi dădeau alimente şi bani.

În total, medicii legişti au numărat peste 20 de lovituri de cuţit şi satâr aplicate în zone vitale şi cu intensitate mare.

În faţa instanţei, Miron şi-a recunoscut fapta, motiv pentru care limita maximă de pedeapsă, de 25 de ani de închisoare, a fost redusă până la 16 ani şi 8 luni de detenţie.

Judecătorii au luat în calcul în favoarea acestuia lipsa antecedentelor penale, dar au remarcat şi regretul doar formal manifestat de Miron, modul de comitere a faptei, dar şi comportamentul criminalului după uciderea lui I.M. Ca urmare, şi pedeapsa a fost orientată spre maximul legal. 

Comentarii