Advertorial (P)

5 motive pentru care Sony A7 rămâne o cameră foto de luat în calcul

miercuri, 19 iunie 2019, 07:58
3 MIN
 5 motive pentru care Sony A7 rămâne o cameră foto de luat în calcul

Sony A7 este camera care a dat tonul seriozității în ceea ce privește camerele mirrorless. Până la acel moment, aparatele foto mirrorless au fost privite ca o nișă pe care cel mult entuziaștii erau în stare să o considere. Odată cu finalul anului 2013, camerele foto mirrorless au început să se adreseze profesioniștilor. La aproximativ 5 ani și jumătate distanță, Sony A7 are suficiente argumente pentru a te convinge să-l alegi. Iată care sunt 5 dintre ele.

Compact și ușor

Unul dintre motivele pentru care fotografii preferă din ce în ce mai mult aparatele mirrorless este greutatea. Este și cazul lui Sony A7, care a arătat că un aparat foto full frame nu trebuie să fie greu. În ceea ce privește dimensiunile, pus lângă un Nikon D610 sau Canon 6D, Sony A7 pare de-a dreptul minuscul. De exemplu, adâncimea unui Nikon D610 este de 82 milimetri, în timp ce Sony A7 se oprește la aproximativ 48 de milimetri.

Toate aceste aspecte înseamnă că poți lua peste tot un Sony A7, inclusiv în concedii, și să te bucuri de fotografii de calitate.

O selecție impresionantă de obiective

Dacă tot am menționat concediile, este absolut normal să îți dorești obiective la fel de ușoare. Pentru cei care doresc un obiectiv care să vorbească de la sine, opțiunea Sony-Zeiss, de 35mm și diafragmă f/2.8 ar trebui să se afle pe primul loc. Pentru cei care doresc să aibă grijă de bugetul lor, Samyang oferă un obiectiv extrem de capabil, cu aceleași caracteristici. Un astfel de obiectiv se pretează și fotografiei de stradă și portretelor casual.

Selecția de obiective native Sony E (acesta este numele monturii aparatelor foto mirrorless Sony) este impresionantă. Utilizatorii de Sony A7 pot porni de la o distanță focală de 14 milimetri și pot ajunge la 400 de milimetri.

Adaptarea obiectivelor vintage

Poate că încă ai aparatul vechi, din vremea copilăriei. Fotografiile nu sunt de o calitate excepțională, însă obiectivul oferea un caracter aparte, pe care niciun filtru de Instagram nu-l poate reproduce fidel. Din fericire, astfel de obiective pot fi adaptate cu ușurință pe orice aparat foto mirrorless, inclusiv pe un A7 Sony.

Chiar dacă nu ai un astfel de obiectiv, le poți găsi pentru sume care pornesc de la chiar mai puțin de 100 de lei. Singurul lucru de care ai nevoie pentru a le folosi este un adaptor specific monturii obiectivului. Poți găsi un astfel de accesoriu la prețul de câteva zeci de lei.

Acel look specific aparatelor Full Frame

Oricât de mult s-ar chinui producătorii de telefoane mobile să îmbunătățească tehnologia „Portrait”, fotografiile smartphone-urilor nu pot egala combinația senzorului de mari dimensiuni și a obiectivelor luminoase.

Un senzor Full Frame va capta mai multă lumină, iar nivelul detaliului va fi semnificativ mai mare decât orice alt aparat foto sau telefon mobil (exceptând camerele de format mediu). Chiar și cu un obiectiv nespecializat pentru portrete (inclusiv exemplele Zeiss și Samyang de mai sus), vei obține o separare plăcută a subiectului de fundal.

Prețul

Este poate cel mai bun argument în favoarea lui A7. Sony a mai lansat alte două generații ale aparatului, însă niciunul nu este la fel de accesibil. În momentul de față, Sony A7 poate fi cumpărat pentru mai puțin de 4000 de lei. În anumite campanii din an, acesta se apropie foarte mult de 3000 de lei.

Astfel, pentru mult mai puțin decât un smartphone vârf de gamă, poți cumpăra un aparat foto compact și ușor, performant, capabil să folosească o gamă largă de obiective noi și vechi și care să ofere fotografiilor tale un aspect inconfundabil.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii