A murit mama premierului Florin Cîțu. Elena Cîțu suferea de o boală incurabilă

vineri, 04 iunie 2021, 21:07
2 MIN
 A murit mama premierului Florin Cîțu. Elena Cîțu suferea de o boală incurabilă

Mama premierului Florin Cîțu a murit după o lungă suferință. Elena Cîțu suferea de o boală incurabilă.

"O veste cumplită primită în urmă cu puțină vreme de către premierul Florin Cîțu: mama domniei sale, din păcate, s-a stins din viață, astăzi, după o suferință cumplită și lungă, o luptă pe care a dus-o în aceste săptămâni discret, așa cum vrea, de altfel, familia premierului Florin Cîțu să fie și ceea ce se va întâmpla de acum încolo când se vor săvârși toate cele lumești, tot ritualul care se cuvine într-o astfel de întâmplare nefericită în orice familei. Condoleanțe, Dumnezeu să o odihnească în pace. Zilele următoare vor fi extrem de delicate pentru toți membrii familiei premierului Cîțu", a spus Adrian Ursu la antena3.ro.

Premierul a avut mereu grijă să treacă și prin satul natal, Tulei, județul Vâlcea, atunci când timpul i-a permis. Satul Tulei, din comuna Goleşti, se află pe drumul dintre Râmnicu Vâlcea şi Curtea de Argeş şi e răsfirat pe dealuri, cu gospodării aflate la depărtare una de cealaltă, înconjurate de livezi şi păşuni. Aici au trăit bunicii materni ai lui Florin Cîţu şi tot aici au copilărit actualul premier şi fratele său.

Mama lui Florin Cîțu își vedea rar fiul, după cum a mărturisit chiar tatăl acestuia pentru un post TV. Când merge acasă, pleacă deseori să își plimbe câinele prin pădure, deoarece este atașat de locurile copilăriei.

Tatăl său a mai spus că nu și-a dorit ca Florin Cîțu să ajungă premier, deoarece implică multe responsabilități.

Comentarii