A rămas fără permis de conducere după ce și-a potolit setea cu bere

luni, 17 iunie 2019, 10:15
1 MIN
 A rămas fără permis de conducere după ce și-a potolit setea cu bere

Un ieşean care a băut mai multe beri a rămas fără permisul de conducere după ce s-a urcat la volan şi a fost prins de către poliţişti, în urma unei razii. 

„La data de 14 iunie, poliţiştii Biroului Rutier Paşcani au oprit pentru control, pe raza municipiului Paşcani, un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din municipiul Paşcani. Întrucăt şoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, care a arătat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. Cel mai probabil, permisul bărbatului va fi anulat de instanţa de judecată. (A.D.)

Comentarii