Accident pe trecere, pe asfaltul nou de pe Europeană, ce stă nemarcat de aproape o lună. Ce spun şefii DRDP?

vineri, 19 iunie 2020, 01:50
2 MIN
 Accident pe trecere, pe asfaltul nou de pe Europeană, ce stă nemarcat de aproape o lună. Ce spun şefii DRDP?

O femeie a fost lovită de o ambulanţă pe o zonă de asfalt pe care nici sensurile de mers nu sunt clare. Şefii DRDP spun că sunt în grafic cu marcajele.

Asfaltul nou turnat între Bălţaţi şi Podu Iloaiei creează probleme pentru şoferi. Aceştia conduc haotic deoarece lipsesc marcajele rutiere, cele mai importante fiind cele de pe mijlocul străzii. În plus, asfaltul nou, negru, face dificilă deplasarea pe drumul naţional pe timpul nopţii, riscul de accidente fiind foarte mare. De asemenea, lipsesc marcajele pentru trecerile de pietoni, fapt care a favorizat ieri dimineaţă producerea unui accident rutier chiar în interiorul localităţii Podu Iloaiei.

O femeie în vârstă de 42 de ani a fost izbită chiar pe trecerea de pietoni de o ambulanţă privată, cu numere de Bacău. Femeia a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri, ea suferind traumatisme şi leziuni. „La ora 7, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier în Podu Iloaiei. Şoferul unei ambulanţe în vârstă de 53 de ani a acroşat o femeie aflată în traversarea regulamentară a trecerii de pietoni. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi sunt făcute cercetări pentru a se vedea dacă ambulanţa avea omologare pentru folosirea luminilor albastre, care ar fi fost în funcţiune în momentul producerii accidentului“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Direcţia Regională de Drumuri Iaşi a transmis în cursul după amiezii un comunicat referitor la acest accident, în care menţionează că „trecerea pentru pietoni beneficiază de semnalizare verticală corespunzătoare, potrivit OUG 195/2002“, referindu-se la indicatoarele de pe marginea străzii. Totodată, DRDP adaugă că este în grafic cu marcajele: „Pe raza localităţii Podu Iloaiei, lucrările de aşternere a mixturii asfaltice au fost finalizate în ultima decadă a lunii mai. În conformitate cu prevederile tehnice în vigoare, perioada în care se pot executa lucrări de marcaje rutiere este de minimum două săptămâni de la aşternerea mixturii asfaltice, pentru închiderea suprafeţei (asfaltizare). Săptămâna aceasta s-a procedat la executarea premarcajului rutier, urmând ca, de îndată ce condiţiile meteo o permit (suprafaţa uscată), să fie executat şi marcajul final“.

Comentarii