Actorul şi gogomanii

Bun actor, dar politician prost (sau doar făcând pe prostul), Mircea Diaconu s-a enervat suficient de tare pentru a candida la preşedinţia României.

De-a lungul timpului, a fost ales senator, însă am uitat complet cu ce s-a îndeletnicit în forul legislativ; a fost numit ministru USL al Culturii, dar se plângeau atât pesediştii, cât şi liberalii de lipsa sa de rezultate – ba, la un moment dat, a mai fost declarat şi incompatibil; a devenit europarlamentar şi în afară de a pune la ciorap cam un milion de euro nu s-a remarcat prin nimic.  

Opţiunile sale politice au pornit din zona Alianţei Civice, au poposit puţin în staţia PNŢCD, s-au dus către PNL-PD, au virat spre ALDE-PSD-Antena 3, pentru a eşua în gara Ponta.    

Cu toate acestea, Mircea Diaconu se declară independent şi afirmă că – dacă va câştiga alegerile din toamnă – nu va sta la Palatul Cotroceni, ci pe stradă, printre oameni. Dacă Băsescu a fost preşedintele jucător, dacă Iohannis este preşedintele stană de piatră, Diaconu îşi doreşte să fie preşedintele boschetar.

Unii susţin că actorul face parte dintre oamenii fostei securităţi, rolul său fiind acela de a întârzia schimbarea radicală ce se doreşte în politica românească – după 30 de ani de la revoluţia din decembrie 1989. Există temerea (pe de o parte, dar şi speranta, de cealaltă parte) că, pe fondul presiunii şi al revoltei populare, viitoarea putere va fi obligată să opereze în carne vie pentru a-şi asigura o oarecare stabilitate/ onorabilitate în funtea ţării. La ce dezastru lasă în urmă PSD, preşedintele şi mai ales guvernul vor trebui să declanşeze adevărata transformare a societăţii româneşti. Or, fără îndepărtarea caracatiţei pesediste din administraţie (şi înţeleg prin asta nu doar mult clamata şi absolut necesara reformă administrativ-teritorială, ci şi reforma politică şi electorală!), puterea 2020 va pierde extrem de rapid simpatia şi încrederea populaţiei.

Va putea Diaconu să amâne ori chiar să blocheze un asemenea scenariu catastrofal pentru partidul penalilor şi acoliţii săi? Cu alte cuvinte, se va califica actorul în turul al doilea al prezidenţialelor, poziţie din care ar fi capabil dacă nu să câştige funcţia de preşedinte al României, măcar să demonstreze că există o opoziţie serioasă la schimbare?   

Destul de improbabil, cu tot sprijinul fostei securităţi, al lui Victor Ponta şi al decrepitului Călin Popescu Tăriceanu. ALDE a început deja să miroase a mortăciune, iar Pro România întâmpină probleme cu structurile din teritoriu. Cu cât aceste filiale se vor întări cu pesedişti "scârbiţi" de Viorica şi nu cu politicieni noi, cu atât Ponta îşi va dezvălui chipul de panglicar. Alianţa Pro România – ALDE reprezintă de fapt tot alianţa PSD-ALDE, dar cu mitomanul Victor Ponta în locul puşcăriaşului Liviu Dragnea.    

Şi, totuşi, Mircea Diaconu este departe de a fi un candidat slab. El se adresează acelui tip de alegător nostalgic şi simplist în gândire, care fără a se declara mare fan al comunismului îşi confundă tinereţea cu discursurile lui Ceaşcă şi filmele unde nu înjura nimeni, convins că aşa arăta lumea. În toamnă, vom vedea câţi spectatori de genul acesta mai există în România.