Alegeri în rândul medicilor de familie la nivel naţional: doi medici din Iaşi în conducerea forului

joi, 27 octombrie 2022, 01:50
1 MIN
 Alegeri în rândul medicilor de familie la nivel naţional: doi medici din Iaşi în conducerea forului

Zilele trecute, membrii Asociaţiei Societatea Naţională de Medicina Familiei/Medicină Generală (SNMF) şi-au ales viitoarea conducere pentru următorii patru ani. 

Biroul Executiv este ales de către Senatul SNMF pentru un mandat de patru ani, dintre medicii de familie care sunt membri în organizaţiile judeţene membre SNMF. În urma alegerilor, preşedinte a rămas medicul Dina Mergeani din Constanţa, iar cei doi medici din Iaşi care şi-au depus candidaturile pentru postul de vicepreşedinte, respectiv trezorier, vor ocupa funcţiile respective.

Mai exact, medicul ieşean Răzvan Miftode, va fi unul dintre cei cinci vicepreşedinţi, acesta ocupând funcţia şi în mandatul 2018 – 2022. De asemenea, dr. Mihaela Nastasă va fi noul trezorier al SNMF.

„Votul actual a evidenţiat că se doreşte o continuitate şi, în acelaşi timp, o dinamică nouă a SNMF, orientată spre susţinerea dezvoltării asociaţiilor locale şi promovării recunoaşterii rolului medicilor de familie, atât în echipa medicală, cât şi în sistemul de sănătate din România. SNMF, prin proiectele şi parteneriatele dezvoltate până în prezent, a făcut ca specialitatea medicină de familie să fie prezentă atât în percepţia publică, cât şi în rândul celorlalte specialităţi”, au precizat reprezentanţii SNMF la încheierea alegerilor. 

Comentarii