Amatori de tenis, deşteptarea!

miercuri, 09 ianuarie 2019, 02:43
4 MIN

 

Simona Halep joacă de la ora 6:00 cu australianca Ashleigh Barty în turul II la Sydney. Trei românce în sferturi la dublu, în turneul de la Hobart

* Simona Halep, locul I WTA, va începe astăzi, prima ei competiţie din 2019, Sydney International, în turul al doilea, fază în care va evolua cu australianca Ashleigh Barty (15 WTA). Barty şi-a asigurat prezenţa în turul doi, după ce a învins-o, ieri, pe letona Jelena Ostapenko, locul 22 WTA, scor 6-3, 6-3, după o oră şi 16 minute de joc. Aflată într-o formă bună după două victorii din trei meciuri la Cupa Hopman, Barty a plecat ca din puşcă, a jucat la un nivel extraordinar în faţa propriilor fani, iar campioana de la Roland Garros 2017 a rămas fără replică. "Ash" a făcut nu mai puţin de cinci break-uri, a controlat meciul în totalitate, iar victoria a venit cât se poate de normal, scor 6-3, 6-3, la finalul unui meci în care australianca a greşit rar, a profitat de erorile letonei şi a ştiut cum să nu intre în zona de confort a unei adversare periculoase. Înfruntarea din turul al doilea de la Sydney va fi a treia dintre liderul mondial şi jucătoarea de la Antipozi, românca obţinând victoria în ambele meciuri.  În 2018, cele două au stat faţă în faţă la Montreal (6-4, 6-1) şi Cincinnati (7-5, 6-4). Meciul din turul doi va avea loc astăzi, în jurul orei 6:00, ora României. Meciul este al doilea de pe terenul central, fiind precedat de întâlnirea din cadrul turneului ATP, dintre Diego Schwartzman şi Guillermo Garcia-Lopez, care începe la ora 04.00.

Turneul de la Sydney nu a fost cu noroc pentru rusoaica Daria Kasatkina. Favorita numărul 8 a competiţiei a fost eliminată în runda inaugurală, după o oră şi 18 minute de joc. Jucătoarea a pierdut în faţa unei sportive venite din calificări, bielorusa Aliaksandra Sasnovici, care s-a impus cu 6-1, 6-4 şi v-a juca în faţa australiencei Priscilla Hon (117).  Aceasta din urmă a dispus cu scorul de 6-3, â-6 de germana Tatjana Maria. Alte rezultate din turul I, de la Sydney: Petra Kvitova (Cehia) – Arîna Sabalenka (Belarus) 6-1, 7-5; Sloane Stephens (SUA) – Ekaterina Aleksandrova (Rusia) 0-6, 7-6, 7-6; Hsieh Su Wei (Taiwan) – Danielle Collins (SUA) 7-6, 6-3; Angelique Kerber (Germania) – Camila Giorgi (Italia) 7-6, 6-2.

* Mihaela Buzărnescu a suferit a doua înfrângere din acest început de sezon. La Hobart (Insula Tasmania, din Nordul Australiei), Mihaela, aflată în postura de cap de serie numărul 2, a fost eliminată de jucătoarea elveţiană Belinda Bencic (55 WTA), scor 6-4, 3-6, 5-7, după două ore şi 37 de minute de joc. Mihaela a avut două mingi de meci în setul decisiv, când a condus cu 5-4 pe serviciul Belindei şi a salvat alte două la 5-6. În primul turneu din acest an, “Michi” a fost eliminată în primul tur la Shenzhen de jucătoarea ucraineană Lesia Ţurenko. Anul trecut, Mihaela Buzărnescu a jucat finala la Hobart, fiind învinsă de belgianca Elise Mertens. La Hobart, în turul secund, am rămas cu Irina Begu, care o va întâlni pe Anna Blinkova. (96 WTA). Rusoaica a învins-o cu scorul de 6-2, 0-6, 6-2 pe chinezoaica Zhang Shuai (40) Alte rezultate: Viktoria Kuzmova (Slovacia) – Timea Babos (Ungaria) 6-3, 6-2; Alizé Cornet (Franţa) – Alison Bai (Australia) 6-4, 6-2; Kirsten Flipkens (Belgia, nr. 1) – Dalila Jakupovic (Slovenia) 6-4, 7-5; Alison van Uytvank (Belgia) – Madison Brengle (SUA) 7-6, 7-5; Zoe Hives (Australia) – Johanna Larsson (Suedia) 7-6, 7-6; Sofia Kenin (SUA) – Caroline Garcia (Franţa) 6-3, 6-3; Magda Linette (Polonia) – Maria Sakkari (Grecia) 3-6, 6-2, 6-4.

Mai bine au mers jucătoarele române în proba de dublu: Raluca Olaru şi kazaha Galina Voskoboeva au trecut în runda inaugurală de cuplul Alexandra Panova/Laura Siegemund (Rusia/Germania), scor 6-4, 6-3. Monica Niculescu şi chinezoaica Yan Zhaoxuan, favorite numărul 3, au învins în primul tur perechea din China. Jianh Xinyu / ZhangShuai scor 6-4, 6-2. Monica şi Raluca vor fi adversare în sferturile de finală. În aceeaşi fază a ajuns şi perechea Mihaela Buzărnescu/Irina Begu, cap de serie numărul 2, care a învins cu 1-6, 3-6, 10-8 cuplul Kaitlyn Christian/Alexa Guarachi (SUA/Chile). În sferturi, cele două românce se vor confrunta cu echipa Anastaia Potapova/Daiana Iastremska (Rusia/Ucraina).

* Românca Raluca Şerban (226 WTA), care reprezintă din acest sezon Cipru, a debutat cu înfrângere în calificările Australian Open. Ea a fost întrecută cu scorul de 3-6, 6-4, 3-6 de jucătoarea chineză Xu Shilin (217). În calificări, Irina Bara joacă astăzi prima partida cu sportiva elenă Valentini Gramatikopoulou. Dacă se va califica, Irina ar putea s-o întâlnească în manşa următoare chiar pe canadianca Bianca Andreescu, care joacă în acest tur cu Katie Swan (Marea Britanie).

 

 

 

 

Comentarii