Amicale pe bandă rulantă pentru Poli în Turcia. Victorie cu Homburg, duel azi cu FK Sarajevo

miercuri, 15 februarie 2023, 02:50
2 MIN
 Amicale pe bandă rulantă pentru Poli în Turcia. Victorie cu Homburg, duel azi cu FK Sarajevo

Politehnica Iaşi a disputat marţi al patrulea meci de verificare din Antalya, acolo unde este în cantonament începând de marţea trecută. Gruparea ieşeană s-a confruntat cu FC 08 Homburg, formaţie clasată pe locul IV în Regionalliga Sudwest, una dintre cele cinci serii ale Ligii a IV-a germane. Poli s-a impus cu 2-0 (1-0) la capătul unui meci în care nemţii au dat o replică bună.

Viceliderul Ligii a II-a de fotbal a început foarte bine partida, Tincu marcând, cu capul, în minutul 4, după un corner de pe dreapta executat de Roman. Germanii au echilibrat meciul apoi şi au irosit trei mari ocazii de a egala, prin Eisele (min. 10 – intervenţie foarte bună Brînză), Hummel (min. 30 – peste poartă, din poziţie ideală) şi Perdedaj (min. 35 – bară, dintr-o lovitură liberă de la circa 22 de metri).

Actul secund a început cu două ocazii mari, portarii parând în poziţii „unu la unu” în faţa lui Ardestani (min. 46) respectiv Vojtus (min. 47). Politehnica a găsit apoi drumul spre gol, tot în urma unei faze fixe: Mogoş a punctat în minutul 53, dintr-un vole de la 11 metri, după o centrare venită dintr-o lovitură liberă de pe dreapta de la Roman.

În minutul 65 Vojtus a irosit o mare ocazie de a face 3-0, atacantul şutând slab după ce o degajare a lui Brînză îl lăsase singur cu portarul. A fost ultima oportunitate importantă a unei dispute în care Iaşul, care a mizat pe mulţi tineri, foarte probabil doar rezerve în campionat, a făcut şi multe schimbări pe final.

Antrenorul Politehnicii, Leo Grozavu, a contat pe Brînză (‘67 Ailenei) – Martac (‘77 Kouadio), Plămadă (‘46 Telcean), Tincu (’72 Ciaun), Ştefanovici – Mogoş (‘82 Itu), Marchioni (‘67 Fărcaş), Roman (’72 Gău) – Hrib (’77 Musi), Vojtus (‘79 Hlistei), R. Ion (‘81 Fr. Cristea).

Gruparea ieşeană va juca şi astăzi o partidă amicală, în compania FK Sarajevo, cea mai populară grupare din Bosnia & Herzegovina, care ocupă acum locul V în eşalonul de elită.

Înfiinţată în 1946 în actuala capitală a statului amintit, din fuziunea echipelor Udarnik şi Sloboda, FK a purtat pentru prima dată numele Torpedo, pe care l-a schimbat apoi în FD şi în SDM până a ajunge la actuala titulatură, în 1949.

Gruparea care joacă pe o arenă de 34 500 de locuri (populaţia oraşului Sarajevo este de 275 000 de locuitori) are două titluri de campioană şi două de vicecampioană în fosta RSF Iugoslavia plus alte cinci campionate cucerite în Bosnia & Herzegovina, ţară în care a obţinut şi şapte Cupe. Cel mai cunoscut jucător din istoria fotbalului bosniac, Safet Susic, a jucat nouă sezoane la FK Sarajevo, între 1973 şi 1982.

Adversarii de azi ai ieşenilor au fost din 2013 în proprietatea unui om de afaceri din Malaezia, Vincent Tan, care a adus şi antrenori cu nume foarte cunoscute (Robert Jarni ori Meho Kodro sunt două exemple), iar din 2019 aparţin de un afacerist vietnamez. Anul trecut a fost extrem de instabil pentru banca tehnică a FK Sarajevo, nu mai puţin de cinci antrenori lucrând la gruparea care este condusă acum de Mirza Varesanovic.

Comentarii