Angela Merkel, între statornicie şi încredere greşită

Angela Dorothea Merkel s-a născut pe 17 iulie 1954 la Hamburg ca fiică a pastorului protestant Horst Kasner (cu un tată de origine poloneză) şi a profesoarei de engleză Herlind Kasner. În chiar anul naşterii deja, familia ei s-a mutat din RFG în RDG, unde tatăl a preluat o parohie. De notat că, pe atunci, Biserica Evanghelică Germană încă nu se împărţise în două!

A făcut şcoala (1961-1973) în orăşelul Templin (Brandenburg), fiind o elevă de zece, iar graţie participării ei la Clubul de Rusă, a câştigat, de pildă, chiar Olimpiada de Rusă pe RDG (1969)! A studiat apoi fizica la Leipzig (1973-1978), lucrând ulterior ca fiziciană la Zentralinstitut für Physikalische Chemie.

Activitatea politică şi-a început-o abia în 1989, în cadrul partidului Demokratischer Aufbruch (Start Democratic) care s-a unit în 1990 cu CDU (Uniunea Creştin-Democrată). În primul şi totodată ultimul guvern ales democratic al RDG, a fost vice-purtătoare de cuvânt al acestuia. La alegerile parlamentare din 1990, a obţinut primul ei mandat în Bundestag, iar la următoarele şapte alegeri a obţinut de fiecare dată un mandat direct în circumscripţia ei din Pomerania Inferioară. Între 1991-1994, Merkel a fost ministru federal pentru Femei şi Tineret în cabinetul Kohl IV, între 1994-1998 a fost ministrul federal pentru Mediu, Protecţia Naturii şi Siguranţa Reactoarelor în cabinetul Kohl V. Din 1998 până la alegerea ei ca prima femeie preşedinte federal al CDU în anul 2000, a fost secretar general al partidului.

După victoria strânsă a pardidelor CDU-CSU la alegerile anticipate din 2005, Merkel devine prima femeie, prima persoană din est şi prima născută după înfiinţarea RFG care preia şefia guvernului german. Aveau să urmeze cabinetul Merkel II, III şi IV (2009-2021).

În cea mai mare parte a celor 16 ani de Bundeskanzlerin, Merkel a fost considerată conducătoarea de facto a UE şi cea mai puternică femeie a lumii. În revista Forbes, avea să deschidă lista celor mai puternice femei din lume între 2006 şi 2009 respectiv 2011 şi 2020. Pe lista Forbes cu cele mai puternice persoane din lume, Merkel a fost inclusă de 9 ori, iar în 2012 a ocupat, după Barack Obama, locul 2. În anul fatidic 2015 (cel cu avalanşa de refugiaţi din Siria, dar nu numai, când Merkel a rostit celebra frază „Wir schaffen das!”/ O să reuşim!), revista americană Time a ales-o drept Person of the Year. Din Germania, doar Willy Brandt (1970) a mai avut parte de distincţia asta,

În ediţia specială Chronik 2021 a revistei Spiegel, Angelei Merkel îi sunt dedicate câteva pagini retrospective sub titlul Die Ewige/ Cea veşnică. În cei 16 ani cât a fost cancelar, a avut de-a face cu opt şefi de partid aleşi ai SPD, plus câţiva interimari pe deasupra – pe când ea a condus CDU între 2000 şi 2018. A avut de rezolvat crize internaţionale cu trei preşedinţi americani (George W. Bush, Obama, Trump – prezentat ca fiind el însuşi criza), prinzând şi începutul de mandat al lui Biden. În Franţa, s-au succedat tot patru preşedinţi, cât a fost ea şefă de guvern: Jaques Chirac, Nicolas Sarkozy, Francois Hollande, Emmanuel Macron.

În fine, o carieră plină de recorduri. Merkel a pornit la drum în politica mare ca „mein Mädchen”/ „fata mea” (Helmut Kohl), ca să fie supranumită, peste ani, Mutti (mami). Dar au ajuns-o din urmă umbrele trecutului, via Putin şi războiul lui împotriva Ucrainei.

Greşeli? Măcar câteva. Cea mai mare asta pare: încrederea în Rusia lui Putin şi manevrarea Germaniei într-o dependenţă energetică toxică de aceasta.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist

Articolul face parte din seria „Oameni şi istorie – portrete din vremurile de acum”,
tema de meditaţie propusă de redacţie colaboratorilor de la pagina de Opinii, la sfârşitul anului 2022.