Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Antihristul

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

"Te-aş fi putut salva. Dar poate că nici acum nu e timpul pierdut. Iubirea mea îţi va spăla toate păcatele şi-ţi vindeca toate rănile pe care le ai, căci ea vine din partea unei fiinţe care încă nu s-a născut. A unei fiinţe care nu există."

*

Astăzi, în timp ce încercam să aţipesc, la ora 23 şi 22, am avut o scurtă revelaţie. Eu şi profesorul suntem totuna. Unul aflat în stadiul de embrion, altul de profesor!

El se preface că e el. Iar eu mă prefac că-s eu.

Prin urmare, abia acum am început să înţeleg de ce profesorul mi-a propus să intru în pielea lui şi să-i fac avansuri domnişoarei Era.

Şi în timp ce disecam aceste fraze ce mi se roteau în faţa ochilor, brusc ele au încercat să mi se evaporeze din cap, noroc că am fost destul de perspicace şi le-am prins din zbor, închizându-le din nou la locul în calota craniană.

Nu trecu însă nici o jumătate de secundă, şi am fost cuprins de-o altă revelaţie, pe care imediat am postat-o pe net, apoi am trimis-o în neant, creând şi altor minţi posibilitatea de-a medita la obsesiile mele.

*

Profesorul e diavolu-n picioare sau ce-o mai fi. Eu l-am crezut profesor, dar cred că-i altceva. Oricum, pe lângă nobila misiune, ca să zic aşa, de-a naşte copii în eprubetă, probabil că mai are de îndeplinit şi alte misiuni. Aceasta-i doar aşa, de văzul lumii. Cel puţin aşa cred eu. Profesorul urmăreşte, în secret, un alt scop.

Ieri noapte l-am surprins stând în laborator nu pe un fotoliu, ci pe un fel de tron înconjurat de o mie şi una de suliţe luminoase ce izvorau din el sau mai degrabă de sub el. Înfăţişarea lui era cu totul altfel decât cea obişnuită. Era îmbrăcat în frac, purta cizme de călărie împodobite cu pinteni roşii, şi pantaloni cu vipuşcă strânşi pe picior. La ce i-o fi trebuit pinteni zău că nu ştiu. Şi nici biciuşca. Sau, mai bine zis, nu mi-am dat seama la început. Privindu-l prin eprubetă cum se plimbă la pas sprinten făcând înconjurul laboratorului, întâi mi-am închipuit că a abordat o astfel de ţinută ca s-o impresioneze pe domnişoara asistentă. Poate, mi-am zis, profesorul vrea să schimbe foaia. În fond, domnişoara Era l-a purtat de atâtea ori în lesă, punându-l să-şi ridice piciorul din spate şi să se urineze pe pereţi. Acum, probabil, a sosit şi timpul revanşei lui.

Îl şi vedeam înghesuind-o într-un colţ şi ridicând cravaşa… Lovind-o fără milă peste coapse, peste spate, pe sub burtă, dar şi peste sâni. Imaginile acestea m-au făcut să mă cutremur înlăuntrul meu. M-am liniştit însă, urmărind cu atenţie comportamentul său.

Trăsăturile i se schimbaseră. Iar vocea îi devenise neaşteptat de ascuţită. Aproape nepotrivită pentru un bărbat. Ascultându-l, nu ştiu de ce mi-a venit în minte o poezie scrisă de un poet ieşean, trecut demult în lumea drepţilor. Pe vremuri, întreaga lume literară se închina în faţa lui ca în faţa unui zeu. Acum opera zace într-un con de umbră, acoperindu-se de praful secolelor. Dar iată cum sună poezia: "Treceam - câtă vreme - pe lângă limanuri,/ prin intermundii, tărâmuri inferne, fără opriri la cereştile hanuri./ Căci, vai, călăream pe un vierme.// De ce, întrebai albiciosul meu cal,/ a trebuit să mă nasc pentru tine, iar tu/ pentru ce m-ai ales? - Infernal/ ondulându-şi spinarea tăcu.// Pentru ce eşti atât de molâu, de docil,/ pentru ce nu nechezi? Şi simţindu-l că plânge,/ cu pintenii adânci răscoleam în ţesutul fragil.// Picioarele mele sunt roşii de sânge…// O, zisei atunci, umoarea aceasta eu o cunosc,/ curge în venele mele, tu n-o poţi avea./ Şi plin de mânie lovii cu cravaşa mea, pleosc!/ În ochii fiinţei aceleia care tăcea." Oare profesorul cunoaşte această poezie? m-am întrebat. Tind să cred că da, mi-am zis. Ţinuta şi tonul par a fi extrase din versurile uitatului magistru. Ca şi costumaţia, de altfel. Numai că aici, fiinţa biciuită nu e molâie de felul ei. Şi nici tăcută. Ci dimpotrivă, aş putea spune. Când o apucă, domnişoara Era, această nouă Pogany a mea, e în stare să scoale şi morţii din morminte. Nu, nu ea e viermele aici, ci viermele e chiar profesorul care o călăreşte lovind-o cu cravaşa peste coapse. Sau poate, de ce nu, amândoi sunt viermi, priviţi, desigur, dintr-o anumită perspectivă sacră. Căci, iată cum se continuă poezia: "Lumina miloasă a Căii Lactee/ ne-nvălui… Din rana deschisă/ cată către mine un ochi de femeie/ nespus de iubit - amintire sau vise.// Iar mâinile mele sunt roşii, sunt roşii,/ întocmai ca steaua carnagiului, Marte,/ sper care pluteam amândoi, ticăloşii,/ pe care nimic nu ne poate desparte." Ei, nu, mi-am zis mişcându-mi uşor codiţa în eprubetă. Eu am să vă despart. Şi asta nu peste mult timp. Căci în curând, femeia aceasta va fi pe veci a mea. Mă jur. Şi am jurat, invocând numele tuturor demonilor înscrişi pe cer.

*

Să fi fost orele două noaptea… În laborator stăruia un miros de alge şi de sulf într-un amestec destul de nociv pentru plămânii obişnuiţi. Nu însă şi pentru plămânii mei minusculi, care respiraseră pe Nebuloasă nori întregi de vapori de plumb şi de mercur. Deci, să fi fost orele două noaptea, poate că mai mult sau mai puţin, în fond timpul, dacă stăm să ne gândim mai bine, e ceva aleatoriu, el nu există sau dacă există, există atât timp cât existăm şi noi. După care dispare ca un păianjen într-o gaură din infinitul mare sau poate din cel mic, lăsând în urma sa nenumărate pânze, în care continuă să se zbată gândurile, dar sufletele celor care au fost şi nu mai sunt, când am auzit cântând o dată, apoi de mai multe ori cocoşii aciuaţi prin eprubete. Mi-am ciulit urechile şi abia după ce cântatul lor s-a stins am putut percepe şi zgomotele ce îşi făceau simţită prezenţa în laborator. Am deschis ochii şi am privit în direcţia tavanului. Şi ce să vezi: din tavan atârnau bălăbănindu-se în aer picioroangele profesorului Brauner alături de delicatele picioruşe ale domnişoarei Era. Trupurile lor se vedeau de la brâu în jos, în toată splendoarea goliciunii lor. Picioroangele profesorului păreau a fi extrem, extrem de flexibile pentru vârsta lui. Cât despre picioruşele domnişoarei asistente Era, se ştie că ele sunt un obiect de adoraţie pentru toată suflarea din eprubete şi din afara eprubetelor aflate în laborator. Privindu-le, am simţit cum mi se taie respiraţia şi cum inima îmi zvâcneşte gata-gata să se spargă-n piept. Şi i-am văzut, scuzaţi-mă, şi sexul. O adevărată operă de artă, care, ce-i drept, seamănă cu o maşinuţă sau mai degrabă cu o morişcă de hârtie făcută de copii ce se învârte în bătaia lunii, rotindu-şi aripile cu o viteză când mai mare, când mai mică. Iar în morişcă am văzut luându-şi zborul o mulţime de litere şi fraze întregi scurse din tot felul de enciclopedii şi dicţionare! Cine a zis că femeile nu dau dovadă de inteligenţă, fiindcă nu gândesc de obicei cu capul, ci cu sentimentele! Daţi-mi voi să vă contrazic. Gândesc cu capul, dar capul lor e strâns legat de sex şi epidermă. De aceea vaginele lor sunt pline de cuvinte! Mi-am ridicat mânuţele din eprubetă şi am căutat să mă propulsez prin intermediul cozii de cometă cât mai sus. Dar perfida lege a gravitaţiei, aceeaşi lege şi blestemata de constantă psy, mi-au jucat şi de data asta, probabil dintr-un sentiment de gelozie, festa; şi atunci în loc să mă înalţ, am coborât până la fundul plin de litere şi de alte sedimente ale eprubetei, făcând să se înalţe la suprafaţă un şir de bule de aer albe şi negre pline de cifre şi de cuvinte fără sens. Şi am văzut atunci tălpile profesorului tatuate cu tot felul de sigilii şi parafe legănându-se ca nişte cioturi în gol. Şi am văzut înscris pe ele semnele lui Antihrist. Şi atunci mi-am zis: "Ia uite pe mâna cui ai încăput drăguţă domnişoară! Te-ai dat pe mâna necuratului care-şi face, iată, mendrele cu tine, bălăbănindu-şi din picioroange ştanţate în aer deasupra eprubetelor în care dorm atâtea suflete curate ce vor să iasă la lumină! De ce n-ai aşteptat să treacă timpul care ne desparte, de ce n-ai avut şi tu un pic de răbdare să aştepţi ca trupul meu să iasă din eprubetă, pentru ca să-ţi aştern sufletul ca pe un covoraş roşu cusut cu flori de aur la picioare? Aş fi îngenuncheat în faţa ta şi te-aş fi acoperit cu mii şi mii de sărutări fiecare purtând pecetea dragostei curate ce ridică fiinţa umană în stadiul de nefiinţă cu sufletul şi braţele deschise spre infinit. Te-aş fi putut salva. Dar poate că nici acum nu e timpul pierdut. Iubirea mea îţi va spăla toate păcatele şi-ţi vindeca toate rănile pe care le ai, căci ea vine din partea unei fiinţe care încă nu s-a născut. A unei fiinţe care nu există. Dar oare am eu dreptul să iubesc? Poate că dragostea pe care ţi-o port nu e chiar atât de curată, ci plină de tot felul de vise şi dorinţe? Şi poate că visul de iubire al unei fiinţe nenăscute e mult mai păcătos şi mai pătimaş decât dragostea unui muritor de rând."

 O, Ery, Ery, încercând să ajung la tine, mă simt la fel de necurat ca Antihristul…

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri