De Sănătate

Punem punctul pe știi

Apneea severă în somn îmbătrâneşte vasele de sânge din organism

miercuri, 29 septembrie 2021, 12:26
2 MIN
 Apneea severă în somn îmbătrâneşte vasele de sânge din organism

Studiul, care a fost publicat în Jurnalul Asociației Americane a Inimii, încearcă să arunce o nouă lumină asupra legăturii dintre apneea obstructivă în somn și îmbătrânirea vasculară accelerată, o îngroșare sau rigidizare a unor vase de sânge cheie, care provoacă modificări dramatice și foarte periculoase ale funcției și structurii lor. 

Oamenii de știință știau deja că îmbătrânirea vasculară joacă un rol important în bolile cardiovasculare. Apneea de somn – care afectează, conform statisticilor, aproximativ 34% dintre bărbații de vârstă mijlocie și 17% dintre femeile de vârstă mijlocie – a fost, de asemenea, legată de boli cardiovasculare, hipertensiune arterială, accident vascular cerebral și diabet. În noul studiu, după ce au analizat datele a 8.615 persoane fără antecedente de boli cardiovasculare, cercetătorii au descoperit că cei cu apnee în somn prezintă „o îmbătrânire accentuată a arterelor lor în comparație cu persoanele similare fără apnee obstructivă în somn“, a declarat co-autorul studiului, Quentin Lisan. De exemplu, adulții cu apnee în somn au avut un risc crescut cu 214% de a avea un diametru carotidian mărit, un semn structural al îmbătrânirii vasculare, a spus el.

În timp ce Lisan nu a fost surprins de descoperiri, date fiind cercetările anterioare, el a spus că noul studiu se remarcă prin dimensiunea sa mare și prin faptul că a analizat numeroși markeri ai îmbătrânirii vasculare. „Descoperirile noastre ar putea explica, în parte, de ce persoanele cu apnee în somn prezintă un risc crescut de mortalitate și boli cardiovasculare“, a spus Lisan, chirurg ORL și cercetător la Spitalul Foch din Suresnes, Franța. Rezultatele studiului ar trebui să încurajeze medicii să fie mai proactivi în ceea ce privește testarea persoanelor cu apnee în somn pentru a preîntâmpina îmbătrânirea vasculară, mai ales că testele de apnee se pot face „neinvaziv și la un cost redus“, a spus Lisan. El a îndemnat persoanele cu apnee în somn să „păstreze sau să restabilească sănătatea lor vasculară optimă“ prin controlul colesterolului, a tensiunii arteriale și a nivelului zahărului din sânge (glicemiei), a activității fizice, printr-o alimentație sănătoasă, renunțarea la fumat și prin menținerea unei greutăți normale.

Comentarii