Apune o lume în fotbalul ieşean

Iaşul fotbalistic nu a produs niciodată performanţă în adevăratul sens al cuvântului. Cel mai frumos trofeu din vitrina FC Politehnica era Norcia Cup, cel mai bun loc ocupat în campionat a fost VI, în Cupa României nu s-a jucat niciodată cu trofeul pe masă, cel mai înalt prag atins fiind semifinala, în cupele europene s-a ajuns o singură dată, graţie unei conjuncturi extrem de favorabile. Cu toate acestea, Poli s-a numărat, mai mereu, printre cele mai apreciate cluburi din ţară. Din mai multe motive.

Emblema de oraş al culturii dădea un aer aristocratic formaţiei, indiferent de eşalonul în care se afla. De-a lungul timpului, simbolurile din teren ale echipelor ieşene au fost intelectuali rasaţi. Unul dintre stâlpii grupării care a reuşit prima promovare în elită, în 1960, Emil Alexandrescu, citea Tolstoi în cantonamente şi a fost primul primar ales al Iaşului de după Revoluţie. Despre Vasile Ianul se spune că ar fi ajuns un avocat celebru dacă nu şi-ar fi trădat meseria pentru fotbal. Vasile Simionaş a fost olimpic la matematică.  Nu în ultimul rând, spectatorii şi galeria studenţească erau modele de comportament înainte de 1989. Toate acestea făceau ca Iaşul să fie privit, aproape peste tot, cu respect, cuvânt care ar fi putut fi inscripţionat şi pe sigla clubului.

Anii au trecut, lumea s-a schimbat, comportamentul oamenilor e altul, valorile actuale sunt diferite. Pragmatismul bate romantismul, superficialitatea – seriozitatea, iar interesul material  primează în faţa sufletului. Cândva la modă, ironia fină pierde la scor duelul cu injuriile, declaraţiile par a fi decupate din filme horror, sloganul tâmp “Aici e fotbal, nu teatru” alungă copiii, femeile şi lumea civilizată de pe stadioane, violenţa şi-a făcut cuib pe multe arene, calitatea profesională şi umană a scăzut dramatic. Firesc, echipele noastre au ajuns aproape de periferia Europei, nivelul întrecerii autohtone a scăzut dramatic, naţionala suferă.

Iaşul fotbalistic s-a pliat perfect pe trendul amintit anterior. Chiar excelează! Consecinţă firească, Poli a ajuns să fie una dintre echipele de top ale momentului: la scandaluri, minciuni, incompetenţă sau ipocrizie! Trecutul pare îngropat, decontul dispariţiei multor foşti eroi fiind imens.

Numele “Emil Alexandrescu” a rămas pe frontispiciul stadionului, cel al lui Ianul pe o placă a unei biserici dintr-un cimitir, iar al lui Mihai Dănilă, un golgeter de rasă, exemplu de altruist, e trecut la o peluză a arenei din Copou. Dacă-i iei repede pe cei care lucrează acum la club sau pe unii  dintre spectatori, nici nu ştim cine au fost cei trei! Alte simboluri vechi, ca Mihai Romilă nu se simt deloc bine, iar cei ce încă sunt în putere, sunt marginalizaţi. De exemplu, Vasile Simionaş are un rol decorativ la o echipă la care cu greu s-ar obţine vreo notă de trecere în materie de profesionalism! Apune o lume în fotbalul ieşean. În mod sigur, una mai bună.