Atenționare pentru pacienţii care au suferit un transplant. West Nile îi poate ucide!

vineri, 31 august 2018, 01:58
2 MIN
 Atenționare pentru pacienţii care au suferit un transplant. West Nile îi poate ucide!

Medicii recomandă ca, în această perioadă, în care cazurile de infecţie cu virusul West Nile sunt tot mai des întâlnite, pacienţii care au trecut printr-un transplant să acorde o atenţie mai mare asupra riscurilor la care sunt expuşi, având în vedere că pe fondul imunosupresiei există risc de mortalitate.

„Un medic specialist dintr-un centru de transplant m-a rugat să informez pacienţii cu transplant (indiferent de tipul transplantului) pentru lua­rea tuturor măsurilor preventive faţă de înţepăturile de ţânţari şi meningita West Nile, existând risc de mortalitate. În centrele de transplant sunt câteva cazuri, iar medicii fac eforturi deosebite pentru salvarea lor“, este mesajul lui Gheorghe Tache, preşedintele Aso­ciaţiei Transplantaţilor din Româ­nia.

Medicii de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“ spun că încă nu au avut astfel de cazuri înregistrate în unitatea medicală, însă recomandarea este ca, la primul semn, pacienţii să ia legătura cu medicii pentru a se prezenta la spital şi pentru a face analizele necesare.

„Orice pacient transplantat este un pacient imunodeprimat, şi atunci riscurile sunt mai mari faţă de un pacient obişnuit. Din păcate, cei transplantaţi sunt expuşi la un risc mai mare de a face această infecţie în contextul în care ei sunt imunodeprimaţi prin medicaţia imunosupresoare“, a precizat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefro­log şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.

Comentarii