Bani europeni pentru renovarea unei şcoli din Dancu

joi, 17 septembrie 2020, 01:50
1 MIN
 Bani europeni pentru renovarea unei şcoli din Dancu

Primăria Holboca este în căutarea unui constructor pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea clădirilor şi amenajarea unui teren de sport la Şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare” din localitatea Dancu. 

Valoarea totală estimată pentru acest pachet de lucrări, scos la licitaţie ieri pe platforma electronică de achiziţie publică, este de 5,37 milioane de lei. Finanţarea este asigurată prin Programul Operaţional Regional. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 6 octombrie, iar termenul de execuţie, care va începe să curgă după atribuirea contractului, este de 24 de luni. 

Comentarii