Băsescu, întrebat despre candidatură: Voi face ce trebuie, nu ce îmi place

marți, 19 martie 2019, 21:45
1 MIN
 Băsescu, întrebat despre candidatură: Voi face ce trebuie, nu ce îmi place

Traian Băsescu a afirmat, marţi, întrebat dacă va deschide lista PMP la alegerile europarlamentare, că va face ce trebuie, precizând că în politică a făcut întotdeauna ce trebuie şi nu mereu ceea ce i-a plăcut.

„Fiţi sigură că voi face ce trebuie. În politică eu am făcut întotdeauna ce trebuie şi nu întotdeauna ce mi-a plăcut. Am făcut ce am considerat că trebuie să fac. Am făcut şi greşeli, dar am făcut ce am considerat că trebuie să fac”, a afirmat Traian Băsescu, marţi seară, la Realitatea TV.

Acesta a adăugat că cel mai târziu miercuri viitoare va da un răspuns cu privire la o candidatură la alegerile pentru Parlamentului European. „Cam e timpul să anunţăm decizii”, a completat Băsescu. Alegerile europarlamentare vor avea loc pe 26 mai. Termenul pentru depunerea candidaturilor este 28 martie, potrivit unei decizii a Guvernului.

Comentarii