Biserica Vovidenia a fost resfinţită de IPS Teofan, după o restaurare care a durat 4 ani. Altarul este deschis şi astăzi

miercuri, 28 septembrie 2022, 01:50
2 MIN
 Biserica Vovidenia a fost resfinţită de IPS Teofan, după o restaurare care a durat 4 ani. Altarul este deschis şi astăzi

Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, alături de Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Nord, au resfinţit în această duminică, pe 25 septembrie, Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Templu”, care se află chiar în centrul municipiului Iaşi. Aceasta a fost resfinţită, conform doxologia.ro, după un proces amplu de consolidare şi reabilitare în ultimii patru ani, început din 2018. 

„Ne uităm la această biserică. Cât de frumos au gândit-o cei de acum câteva veacuri. Câtă armonie în interior şi câtă armonie în afară. Chiar dacă o vedem la suprafaţă, ea este frumoasă întru adânc. Adâncime care, dacă luptăm să o dobândim, pătrundem în miezul lucrurilor, înţelegem numai bine ce se întâmplă cu viaţa noastră, cu viaţa celor din jurul nostru, cu viaţa lumii în general”, a spus IPS Teofan, după slujbă, citat de doloxogia.ro. Pentru restaurarea bisericii, preotul paroh Daniel Isai a primit cea mai mare distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei: Crucea Moldova, fiind premiaţi cu distincţii de vrednicie şi binefăcătorii parohiei.

Altarul Bisericii Vovidenia va rămâne deschis până miercuri, 28 septembrie, pentru ieşenii care vor dori să se închine în interiorul acestora. Reprezentanţii acesteia spun că în urma lucrărilor au fost descoperite şase icoane şi două cimitire.

„Aflată lângă Mânăstirea Golia, Biserica Parohiei Vovidenia face parte din patrimoniul istoric şi arhitectural al judeţului Iaşi. Este o biserica de zid care, se pare, a fost construită în secolul al XVII-lea – după cum deducem din cea mai veche însemnare care se găseşte pe o icoană şi care indică anul 1645. Este o biserică orăşenească fortificată, uşor de asociat cu arhitectura epocii lui Vasile Lupu. În cadrul proiectului de reabilitare au fost efectuate săpături arheologice, în urma cărora s-au indentificat două cimitire, la adâncimi diferite, unul mai vechi decât biserica şi unul care deservea sfântul locaş. Osemintele descoperite au fost înhumate într-un moment realizat în dreptul sfântului altar şi străjuit de o cruce sculptată”, se precizează pe portalul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

 

 

Comentarii