Cadavrul unui bărbat de 71 ani a fost găsit în râul Moldova, în zona municipiului Roman

sâmbătă, 15 mai 2021, 14:19
1 MIN
 Cadavrul unui bărbat de 71 ani a fost găsit în râul Moldova, în zona municipiului Roman

Cadavrul unui bărbat în vârstă de 71 ani a fost scos, sâmbătă, de pompieri, din râul Moldova, în zona municipiului Roman.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ a declarat că trupul victimei a fost văzut de un şofer care a sunat la 112.

"A fost identificată victima, un bărbat în vârstă de 71 de ani din localitatea Roman, care nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de un echipaj medical solicitat pentru acordarea primului ajutor. În urma examinării sumare a suprafeţei exterioare a corpului nu au fost identificate urme vizibile de violenţă. Corpul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi a fost întocmit un dosar penal de ucidere din culpă. AGERPRES

Comentarii