Cadouri surpriză

Cică se apropie Crăciunul, dar, în egală măsură se apropie şi Anul nou, Paştele de anul viitor, vacanţa de vară. Toate se apropie cu aceeaşi viteză. Totuşi, localităţile din România, şi nu numai, au fost deja îmbrăcate în haine de sărbătoare, deşi mai e o lună până atunci. În multe oraşe s-au deschis chiar de la începutul lui noiembrie aşa-numitele Târguri de Crăciun, deşi titulatura lor este evident greşită din moment ce este, repet, luna noiembrie. E ca şi cum ai sărbători Paştele din ianuarie. În felul ăsta practic am trece dintr-un târg în altul la jumătatea anului, Târg de Crăciun şi Târg de Paşte…

Peste tot e atmosferă de iarnă, specifică sărbătorilor, deşi nu sunt sărbători, încă. Şi astfel se creează cu succes până la sărbătoarea propriu-zisă o saturaţie de tot ce este legat de respectiva perioadă. În Ajun de Crăciun deja nu mai e nimic nou, totul are mai bine de o lună vechime, de la brad, la celelalte ornamente. Colindele sunt fumate, costumele de Moş Crăciun vor fi devenit o banalitate.

Singurele care mai prezintă cât de cât interes în ziua respectivă sunt cadourile pentru că ele au mereu elementul surpriză care ţine strict de momentul propice. Asta dacă nu sunt anunţate, evident. Când ştii la ce să te aştepţi plăcerea nu mai e aşa de mare.

Elementul surpriză face toată sarea şi piperul întregului ritual al primirii unui cadou şi fiecare descoperire a conţinutului acestuia ar trebui filmată şi păstrată în analele istoriei. Să luăm drept exemplu Calul Troian. Cine nu ar fi vrut să vadă faţa troienilor în momentul când au descoperit frumuseţea de cadou lăsată în faţa cetăţii lor de bieţii ahei, care chipurile se retrăgeau înfrânţi? Ar fi fost o poză ori un film de milioane. Probabil toţi săreau în jurul obiectului cu bucuria copiilor la vederea bradului de Crăciun.

E drept, nu toate cadourile surpriză sunt plăcute şi nici bine venite, dar de cele mai multe ori prima impresie contează: faţa de milioane a celui care îl primeşte. De pildă, nu pot să trec mai departe fără să amintesc de un cadou cu totul neobişnuit primit de la prieteni, de ziua sa de naştere, cu mare bucurie probabil, de către maiorul Ghenadi Ciastiakov, un consilier apropiat al comandantului-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi. El a deschis cu aceeaşi bucurie copilărească pe care o are oricine cutia învelită frumos în hârtie colorată în care, ce să vezi, erau câteva grenade adevărate! Şi cum nu s-a putut abţine să nu se joace cu una, aceasta a explodat şi, na, ziua s-a terminat şi s-a făcut brusc noapte.

Trecând peste faptul că ideea în sine a unui asemenea cadou e destul de ciudată pentru ziua de azi, idee care în România ar fi trimis pe oricine la puşcărie pentru deţinere ilegală de armament (vezi scandalul cu gloanţele decorative pe care le-a adus un membru AUR în Parlamentul României acum câteva luni), nu poţi să nu remarci totuşi stilul atât de divers în ce priveşte umorul şi calitatea elementului surpriză de la diferitele popoare din lume.

Apropo de acest lucru, de ucraineni şi cadourile lor bizare, am citit într-o antologie de curiozităţi greceşti o istorisire a lui Athenaios despre un joc al tracilor, al celor care au trăit în zona noastră acum câteva sute sau mii de ani, unul la fel de straniu şi distractiv pentru ei, pe care îl practicau în timpul unor ospeţe unde se bea mult. Cică făceau un laţ dintr-o funie care atârna deasupra unei pietre ce putea fi uşor răsturnată. În urma unei trageri la sorţi cu mare veselie se punea „norocosul” câştigător cu gâtul în laţ şi i se dădea un cuţitaş în mână. După aceea, în uralele tuturor petrecăreţilor se răsturna bolovanul şi se murea de râs privind la individul care încerca să taie funia cu instrumentul din dotare pentru a se salva. De cele mai multe ori cică reuşea… Hazos rău.

Continuând cu cadourile surpriză constatăm că în ziua de azi, datorită imaginaţiei debordante, lucrurile au evoluat. De exemplu, am vrut să le fac o surpriză copiilor mei şi să îi duc la un film potrivit vârstei lor, doar că, ce să vezi surpriză, înainte de începerea peliculei propriu-zise am fost „plăcut” impresionaţi de managerii de la Cinema City cu nişte reclame la două filme de groază total peste vârsta plozilor care ne-au băgat în toţi sperieţii stricându-ne toată pofta de film. În urma reclamaţiei mele către Centrul Naţional al Cinematografiei România am primit următorul răspuns: „Trailerele prezentate sunt responsabilitatea strictă a exploatanţilor de săli, CNC neputând interveni asupra modalităţii de promovare a filmelor. Totuşi, întrucât ne dorim ca activitatea din cinematografe să asigure protecţia publicului spectator, în special a minorilor, am trimis o adresă societăţii care administrează cinematograful prin care am solicitat selectarea cu atenţie şi responsabilitate a trailerelor ce succed filmele încadrate în categoriile de clasificare AG (audienţă generală ) sau AP 12.”

Sperăm că n-au mai fost surprize după asta, deşi e România unde surprizele se ţin lanţ.

O altă surpriză interesantă oarecum asemănătoare a fost când un profesor de la un liceu din Iaşi a mers la o piesă de teatru cu elevii lui, peste 20 la număr, iar pe la mijlocul spectacolului a constatat cu stupoare că actorii simulau scene de sex şi foloseau un limbaj mai mult decât explicit. Ce credeţi că a făcut profesorul îngrozit? A sărit efectiv pe scenă şi a început să certe actorii. Aici cred că a fost o surpriză în ambele sensuri, adică şi pentru spectatori, dar şi pentru actori, deşi aceştia din urmă nu aveau nicio vină.

Da, deci e o chestie extrem de complicată problema cadourilor în general. Majoritatea oamenilor neglijează adevărata lor importanţă. Ele ar trebui să apară atunci când e momentul potrivit, nici mai devreme, nici mai târziu şi ar trebui să fie adaptate la persoana destinatară şi la anturajul acesteia, altfel totul va fi ruinat. Ba chiar se pot întâmpla şi tragedii, cum am amintit mai sus.

Toate aceste elemente sunt importante, şi nu trebuie neglijat niciunul ca efectul să fie cel scontat. Deci, dacă vrei să dai cuiva un cadou surpriză de Crăciun, iar acesta să fie perceput la maxima lui valoare, vezi să i se potrivească, să nu îl sperie, să nu îl omoare şi, nu în ultimul rând, dă-i-l, domnule, în noaptea de Ajun, nu în noiembrie. Spor la cumpărături!

Briscan Zara este scriitor şi publicist