Casă nouă pentru administraţia comunei Tomeşti

joi, 20 aprilie 2023, 21:10
1 MIN
 Casă nouă pentru administraţia comunei Tomeşti

Primăria Tomeşti va avea sediu nou. Potrivit primarului Ştefan Timofte, clădirea va fi construită lângă cea în care funcţionează acum administraţia comunei. Compania Naţională de Investiţii este cea care derulează proiectul, licitaţia fiind lansată de la o valoare estimată de 8,8 milioane de lei. Singurul criteriu de departajare a ofertelor este preţul cel mai scăzut. Intenţiile de participare pot fi înscrise până pe 12 iunie, iar durata contractului va fi de 48 de luni – un an, execuţia propriu-zisă, şi trei ani, perioada de garanţie.

Viitoarea clădire va avea trei niveluri. La demisol vor fi amenajate spaţiul tehnic, spaţii de depozitare, arhiva, la parter vor fi sala de oficiere a căsătoriilor şi, cu intrare separată, sediul poliţiei locale (care acum se află în complexul sălii de sport), iar la etaj , spaţiile administrative – birourile primarului şi vicelui, sala de şedinţe.

Terenul pe care se va construi viitorul sediu al primăriei are o suprafaţă de 2000 mp, iar suprafaţa desfăşurată a clădirii va fi de 1418 mp. Sunt prevăzute şi 15 locuri de parcare. Cât priveşte actualul sediu, cel mai probabil va redat activităţilor educative, aşa cum avea destinaţia înainte să se mute aici administraţia comunei, ne-a spus primarul Ştefan Timofte. 

Comentarii