Cât de forţoasă e diaspora?

Nimeni nu ştie cu exactitate câţi români muncesc în străinătate sau câţi au părăsit definitiv ţara. Se vorbeşte de milioane. Uneori de patru, alteori de trei, mai rar de două. Niciodată însă de mai puţin de două milioane. Se zice că avem cea mai numeroasă emigraţie din lume, după Siria – stat aflat în război de ani buni. Dar poţi băga mâna în foc?

Unii susţin că am risipit tot ce aveam mai bun în România: genii precoce, talente artistice, tineri frumoşi, cercetători vizionari, întreprinzători vajnici, români cu chef de muncă etc. Cam tot neamul bun şi-a făcut bagajele şi s-a dus, în vreme ce neamul prost a rămas să bată berbunca. E suficient să te uiţi pe stradă ca să descoperi, într-o clipă, zeci de indivizi care bântuie prin apropiere fără vreun scop în viaţă, în afara celui de a vota PSD. Alţii, cu Dragnea în frunte, afirmă că, dimpotrivă, au plecat doar piţipoancele şi peştii, hoţii şi trădătorii, în vreme ce acasă au rămas românii deştepţi ca Viorica Dăncilă, cinstiţi ca Olguţa Vasilescu, patrioţi ca Dan Voiculescu şi frumoşi ca Codrin Ştefănescu!

În orice caz, cantitativ, românii din afara ţării reprezintă o forţă. Nu există ţară în Europa în care să nu auzi vorbindu-se româneşte. Şi nu există job în care să nu întâlneşti un român. Că nu sunt uniţi nici ei, că deseori se feresc unii de alţii, că mulţi îşi pierd (deliberat) identitatea după doar o generaţie – astea reprezintă deja alte probleme. Fără soluţii? Vorbim peste 2000 de ani.

În anii 2007-2008, cu banii românilor din afară Tăriceanu şi PSD au mărit salariile şi ajutoarele sociale, de ajunsese România raiul pe pământ. Un rai provizoriu, e drept, pentru că atunci când cele 10-12 miliarde de euro nu au mai intrat în ţară, din pricina crizei financiare mondiale, Băsescu şi Boc ne-au tăiat macaroana. Şi am revenit la starea iniţială – de purgatoriu, de staţie de tranzit, între o sărăcie lucie şi puturoasă şi o viaţă ca-n filmele occidentale. Deci, din punct de vedere economic, diaspora poate influenţa radical ţara de origine.

În anul 2014, gafa incredibilă a lui Victor Ponta de a bloca accesul diasporei la urnele de vot a schimbat soarta alegerilor prezidenţiale. Mobilizarea din al doilea tur, mesajele războinice de pe reţelele sociale şi mai ales solidaritatea dintre cei de afară şi cei de acasă au produs “partidoiului” o înfrângere umilitoare. Din păcate, câştigătorul, Klaus Iohannis, nu a ştiut să profite nici de victorie şi nici de teroarea ce-i cuprinsese atunci pe pesedişti, care ar fi acceptat să voteze orice proiect (de ţară) doar ca să nu-i ia cineva la bani mărunţi. Dar Iohannis a început imediat să umble teleleu. Deci, din punct de vedere politic, diaspora poate reprezenta o forţă. 

În această perioadă, întrebarea esenţială este următoarea: cum poate ajuta diaspora, din nou, România? Mitingurile din ultimele zile au arătat că PSD a dezvoltat atât o teamă cât şi un dispreţ faţă de românii din străinătate. Pesediştii au înţeles că diaspora este o forţă, dar e o forţă îndepărtată, fragmentată, şi mai curând neimplicată. Prea puţini dintre cele două, trei, patru milioane de români din afara graniţelor îşi exprimă revolta prin vot. Da, am scris “revolta”, nu simpatia politică.

La anul, pe vremea aceasta, vom fi avut deja alegerile europarlamentare. Vor fi venit la urne măcar un milion dintre românii din Europa? Dacă da, odiosul Dragnea şi sinistra Dăncilă zboară deja cu elicopterul. Încă nu ştim unde vor ateriza. Viorica ţine harta cu susul în jos…