Cât durează la Primăria Iaşi punerea în practică a unei propuneri banale? 9 ani!

joi, 03 iunie 2021, 02:02
2 MIN
 Cât durează la Primăria Iaşi punerea în practică a unei propuneri banale? 9 ani!

Atât a durat eliberarea de maşinile parcate şi reluarea circulaţiei pietonale pe trotuarul pe care se află una dintre intrările în Şcoala „Titu Maiorescu“.

O petiţie banală – în sensul uşurinţei şi simplităţii cu care putea fi pusă în practică – a necesitat nu mai puţin de 9 ani ca să parcurgă tot hăţişul administraţiei locale ca să fie realizată în cele din urmă. Este vorba de delimitarea unui trotuar de lângă gardul Şcolii gimnaziale „Titu Maiorescu“ (nr. 23), ocupat de regulă în timpul zilei în întregime de maşini. De fapt, ambele trotuare de pe aleea Decebal erau aşa, lucru care se vede şi azi pe alte segmente ale străzii, mai departe de şcoală.

Lipsa acută de locuri de parcare a determinat şi aici, ca în tot oraşul de altfel, transformarea trotuarelor în parcări, dat fiind că circulaţia pietonală este destul de redusă. Cu o excepţie însă: în zilele în care la şcoala menţionată şi la Liceul „Dimitrie Cantemir“ din apropiere sunt ore. Prin urmare, la începutul anului şcolar 2011-2012, am solicitat Primăriei şi Serviciului Poliţiei Rutiere prelungirea parapetului metalic care exista la acel moment doar la marginea trotuarului din faţa şcolii, pentru ca elevii şi ceilalţi pietoni să nu mai fie nevoiţi să meargă pe stradă. Un răspuns a venit după câteva zile de la Inspectoratului de Poliţie Judeţean, care informa că propunerea va fi prezentată în Comisia de Circulaţie de la Primăria Municipiului Iaşi.

De la primărie, primul semn a venit abia după 7 ani şi jumătate, cel mai probabil după alte sugestii similare formulate de ieşeni. Comisia de Circulaţie, condusă de primar, a decis la mijlocul lunii mai 2019 montarea de popici pe trotuarul de lângă gardul şcolii. Un an mai târziu, înainte de instalarea lor, măsura a fost completată cu instituirea sensurilor unice pe aleea Decebal, stradă care înconjoară Şcoala „Titu Maiorescu“.

Perioada de restricţii impuse pe fondul pandemiei a oferit prilejul şi pentru asfaltarea unor segmente ale străzii menţionate (în septembrie trecut). Modernizarea a fost urmată, în sfârşit de montarea popicilor, astfel că elevii au revenit la şcoală, luna trecută, în condiţii mai bune de siguranţă.

Sunt şi alte şcoli din oraş unde aceste condiţii lasă de dorit. De exemplu, pe o porţiune destul de lungă, trotuarul din faţa Şcolii „Petru Poni“ se îngustează la nici 50 de centimetri. Or, aici, traficul este unul foarte intens, pentru că este vorba de strada Păcurari.

Comentarii