Câţiva lei pentru două proiecte ale ONG-urilor. Se pot depune cereri de finanțare

sâmbătă, 08 iunie 2019, 01:56
2 MIN
 Câţiva lei pentru două proiecte ale ONG-urilor. Se pot depune cereri de finanțare

CJ a deschis cursa selecţiei de proiecte sociale pe un fond de şapte ori mai mic decât a fost alocat anul trecut – 50.000 de lei, bani care ajung fix pentru două propuneri.

Iniţial scoasă din bugetul CJ pe 2019, finanţarea nerambursabilă a proiectelor sociale a fost admisă în cele din urmă, în limita a 50.000 de lei. Anul trecut, fondul pus la dispoziţie în baza Legii 350/2005 a fost de 175.000 de lei – din care au rămas neatribuiţi 50.000 de lei. Ceilalţi bani s-au împărţit între cinci proiecte. Alte cinci proiecte, pe domeniul cultural, de astă dată, şi-au adjudecat aproape 100.000 de lei, iar la secţiunea „proiecte de tineret“ a fost un singur proiect admis, finanţat cu 25.000 de lei, adică un sfert din suma totală alocată acestei categorii. Practic, circa 80.000 de lei au rămas nealocaţi anul trecut, în vreme ce cele 11 proiecte admise în urma evaluării lor au „înghiţit“ aproape 250.000 de lei.

CJ susţine din fonduri proprii proiecte sociale de interes judeţean promovate de persoane fizice sau juridice fără scop patrimonial – asociaţii ori fundaţii constituite conform legii – sau culte religioase recunoscute legal. Pentru a obţine finanţare nerambursabilă, solicitanţii trebuie să aibă principalele activităţi din proiectul propus incluse în documentele statutare şi să aibă sediul social, punct de lucru, filială sau sucursală înregistrate în judeţul Iaşi. Beneficiarii vor avea o contribuţie proprie de 10 la sută din valoarea totală a proiectului, care trebuie să vizeze prevenirea şi combaterea riscului de excluziune socială, promovarea incluziunii sociale şi creşterea calităţii vieţii.

Solicitanţii pot depune cererile de finanţare la sediul CJ până pe 5 iulie 2019, ora 14.00. Evaluarea şi selecţionarea dosarelor se va face în intervalul 8 iulie – 2 august, iar perioada de implementare a proiectelor este cuprinsă între data semnării contractului de finanţare şi 4 noiembrie 2019. Ghidul solicitantului şi formularele necesare pot fi descărcate de pe link-ul ACESTA.

Liderul grupului liberal din CJ aminteşte însă, într-o postare pe o reţea de socializare, că majoritatea care domină CJ, PSD-ALDE-UNPR, a respins un amendament al fundaţiilor cu activităţi în zona socială, de alocare a sumei de 400.000 de lei pentru acest program de finanţare.

„Maricel Popa a prevăzut ZERO lei în bugetul CJ de anul acesta. În cadrul dezbaterii bugetului, în urma insistenţei doamnei Munteanu Mihaela Steliana, preşedinta Comisiei ONG, a fost adoptat un amendament de alocare a… 50.000 de lei. Bani care vor ajunge pentru fix două proiecte“, a relatat Romeo Vatră cum s-a redus de şapte ori acest buget de anul trecut până acum.

Totodată, el a subliniat că celelalte două domenii – tineret şi cultură – au rămas nefinanţate.

Comentarii