Caz rar: A născut la Urgenţe în Iaşi fără să ştie că e însărcinată

miercuri, 05 februarie 2020, 02:49
1 MIN
 Caz rar: A născut la Urgenţe în Iaşi fără să ştie că e însărcinată

Intervenţie mai puţin obişnuită la Unitatea de Primire Urgenţă a Spitalului Sfântul Spiridon. Medicii au fost nevoiţi să asiste la o naştere surpriză.

E vorba despre o femeie de 37 de ani din comuna Răducăneni care nu ştia că este însărcinată şi care devenit mamă pentru a treia oară.

„Fe­meia avusese două naşteri anterior. S-a prezentat la UPU pentru dureri abdominale. A fost adusă cu ambu­lanţa. Ne-a declarat că nu ştia că este însărcinată pentru că nu mai avea menstră de doi ani. A născut pe cale naturală chiar în UPU, asistată de medici, un băieţel de aproximativ 1.800 de grame, din punctual meu de vedere prematur, având probabil 34-35 de săptă­mâni. A primit în schimb scorul Apgar 10“, a de­clarat Diana Cimpoeşu, coordonator UPU SMURD Iaşi.

După naştere, atât ma­ma, cât şi bebeluşul au fost trasnportaţi la Maternitatea Cuza Vodă.

Comentarii