Cazul Săpoca Sorina Pintea: Suspiciunea mea este că asistentelor li s-a făcut frică

luni, 19 august 2019, 22:15
2 MIN
 Cazul Săpoca Sorina Pintea: Suspiciunea mea este că asistentelor li s-a făcut frică

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni, că suspiciunea sa în legătură cu cazul Săpoca este că a fost deranjat de prezenţa unui alt pacient, care fusese pus în acelaşi pat cu el, şi că asistentelor care erau de gardă li s-a făcut frică.

La Spitalul Săpoca, ministrul Sănătăţii a constatat nişte lucruri "care trebuiesc verificate mai amănunţit, cum ar fi, de exemplu, patologia pentru care pacienţii din salonul 206 au fost internaţi".

"Acolo erau pacienţi sedaţi, dar în vârstă, cu comorbidităţi, cu demenţe, erau pacienţi mai mult de paleaţie, nu neapărat de zona psihiatrică", a explicat Sorina Pintea, la Digi 24.

"Eu vreau să văd foarte clar cum au fost internaţi acei pacienţi, pentru că dacă au trecut prin UPU şi n-au fost investigaţi şi doar trimişi spre Săpoca, atunci s-ar putea să avem o problemă", a mai spus ministrul.

"În noaptea atacului, niciunul dintre cei cu care am discutat n-a spus că ar fi vorba de dormit. Pacienţii spun altceva. Sunt diverse versiuni. Cert este că în momentul în care atacatorul a început să atace, nu se afla nimeni în preajmă. El a putut să omoare şi să rănească 13 persoane, dar nu este vorba despre un minut, am spus de la început că nu cred în această variantă şi am avut dreptate. Nu cred că nu s-au auzit zgomote deloc. Uşile celor două saloane erau deschise. Uşile salonului 207 sunt batante. Am pus întrebarea de ce nu s-a auzit când a intrat atacatorul cu acel stativ", a povestit Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii a afirmat că suspectează că asistentelor le-a fost teamă să intervină.

"Suspiciunea mea este că li s-a făcut frică. Este o suspiciune, nu a reieşit aşa din declaraţii. A fost foarte interesant, dai telefon la 112, chemi muncitorii de supraveghere. E o chestiune pe care probabil anchetatorii o vor desluşi, pot să înţeleg că le-a fost frică, sunt convinsă că a deschis una dintre ele uşa, au văzut ce se întâmplă şi atunci au sunat după ajutor, dar finalul e tragic", a continuat Sorina Pintea.

Comentarii