Ce leagă şi ce desparte Austria de satul meu. O călătorie între două ţări care s-au trezit rivale

Descoperiseră pe dealurile noastre cel mai puternic zăcământ de gaze din sud-estul Europei. Maşini grele, utilaje enorme de care nu mai văzuserăm străbăteau şoseaua, cândva pustie, călcând găinile şi mâţele satului.

În casa învăţătoarei se instalează inginerii austrieci. Pe malul Amaradiei se construiesc parcuri petroliere şi depozite hub, instalaţii, platforme şi sonde. Ca în Dallas. Bărbaţii satului meu sunt angajaţi muncitori. Femeile, bucătărese. Iar în locul unui magazin universal se amenajează un restaurant. Nu mai avusese satul Hurezani, în toată istoria lui, aşa ceva.

În casa noastră, o veche fotografie uitată îi arată pe sătenii de altădată îngrămădiţi desculţi pe un pod gata de inaugurare. Podul a fost făcut în antrepriză de străbunicul meu sub îndrumarea unor ingineri austrieci. Şi, pentru că prietenia pe atunci a funcţionat, străbunicul i-a rugat să-i cumpere din Austria un pat.

Nu ştiu cât o fi dat pe el, dar patul vienez a sosit la Hurezani cam acum o sută de ani şi-n el avea să moară, ceva mai târziu, antreprenorul de poduri.

Iarna „vrajbei austro-române”

Pornim spre Austria cu maşina plină de cărţi pentru prieteni scriitori de acolo. E iarna „vrajbei austro-române”, suntem în preajma sărbătorilor de Crăciun, iar drumurile sunt pline. E un trafic atât de intens, încât ai crede că nimeni nu mai stă prin case. La graniţa cu Ungaria sunt controale.

Ne verifică maşina, portbagajul, buletinele, dar şi la trecerea dintre Ungaria şi Austria ne sunt verificate actele.

Înaintăm spre Austria şi preţul benzinei scade uşor, cam cât o iluzie. O vreme caldă, ca de primăvară, întăreşte şi ea atmosfera de suprarealism a Europei.

Cititi mai multe pe presshub.ro