Cele două culturi

Charles P. Snow a fost şi fizician, şi scriitor. Era specialist în radiaţii infraroşii la Christ's College, Cambridge şi, de asemenea, scria romane care s-au bucurat de succes la public şi critică. La data de 7 mai 1959, la clubul de lectură Rede din Cambridge, el a fost invitat să ţină o prelegere care a devenit celebră: Cele două culturi. Era pentru prima oară când, la un asemenea nivel de dezbateri, se punea o astfel de problemă. Snow arăta care era impactul pe care îl juca tehnologia în dezvoltarea societăţii. Arăta faptul că intelectualul nu trebuie să aibă exclusiv preocupări umaniste, ci trebuie să fie interesat şi de descoperirile ştiinţifice ale vremii, care schimbă lumea. Snow nu se referea la un conflict între cultura înaltă şi cultura de masă, ci avea în vedere două culturi înalte, ale elitelor: cultura umanistă şi cultura ştiinţifică, tehnică. El spunea că dacă cineva afirma că nu cunoaşte principiul al doilea al termodinamicii, era echivalent cu a afirma că nu l-a citit pe Shakespeare. Nu trebuie să faceţi acum efortul de a vă aminti de la orele de termodinamică despre acest principiu. Snow era, totuşi, fizician. Transpusă pe plaiurile şi la vremurile noastre, această zicere ar suna cam aşa: cine nu ştie legile frecării intră în categoria celor care nu l-au citit pe Eminescu. La câtă fizică se face acum la şcoală, cred că am avea mari surprize la un sondaj de genul ăsta. Noroc cu Eminescu, dar nu se ştie pentru cât timp, la cât se mai citeşte acum…

Această problemă a conflictului celor două culturi a apărut pe fondul unei dezvoltări intense a ştiinţelor şi tehnologiei. Era perioada de după cel de-al doilea război mondial, care a arătat, din nou, cât de important este decalajul tehnologic într-o confruntare armată (deja în primul război mondial a fost clar faptul că un război nu se duce, exclusiv, între armate, ci şi între industriile din spatele acestora). Era perioada în care se vedeau influenţele tehnologiei asupra societăţii. Jaques Ellul arăta în 1964 faptul că în centrul lumii civilizate nu stă capitalul, ci tehnica/ tehnologia. Peste câţiva ani, Alvin Toffler va vorbi despre "cancerul istoriei", conflictul între o societate întârziată şi o tehnologie avansată. Şi asta se întâmpla acum 50-60 de ani, când tehnologia era la o distanţă uriaşă faţă de cea de azi.

Snow arăta că există un decalaj, pe de o parte, între modul de percepţie a rolului intelectualului în societate şi, pe de altă parte, a influenţei acestuia asupra societăţii. De fapt, marea provocare era redefinirea intelectualului şi a rolului său în societate. Nu este vorba despre un conflict între cultura de masă şi cultura elitelor. Nu este vorba de o diferenţă de tip axiologic. Wolf Lepenies, atunci când vorbeşte despre intelectualul european, vorbeşte despre o altă dispută, cea între intelectualii pozitivişti şi cei umanişti. În esenţă, el vorbeşte despre cei care rezolvă problemele (rezolvatorii de probleme din Gazeta Matematică, ce vremuri…) şi cei care se plâng de imperfecţiunea lumii şi a omului. Asta ar putea să pară ca o fractură în interiorul intelectualităţii, o categorie profesională care, de la Gustave Flaubert încoace, se tot fracturează, din diverse motive. Unele ţin de specificul acestei caste, în care fiecare este o personalitate, iar altele ţin de interese ideologice, sau de interese personale pur şi simplu.

Dintre intelectualii pozitivişti, cei mai expuşi ideologic au fost inginerii. Au fost vremuri, nu demult apuse, când această poziţie intelectuală a fost exploatată intens sub acest aspect, inginerii fiind identificaţi ca nişte vectori de influenţă ideologică. Se pare că această falsă identitate nu a dispărut nici în zilele noastre. O importantă revistă de cultură a găzduit, acum câţiva ani, un număr tematic numit "Despre ingineri". Cred că a fost cea mai nereuşită apariţie a revistei respective. Au fost intervievaţi numai oameni de cultură, care, în tinereţe, au făcut studii politehnice, din cauza unor constrângeri specifice perioadei comuniste. Alţii făcuseră studii tehnice după 1989. Oricum, concluzia era că studiile tehnice erau ceva ce trebuia făcut, în lipsă de altceva, o pedeapsă, o experienţă de care ne puteam lipsi oricând. Normal, pentru nişte oameni cu puternice înclinaţii umaniste.

Revenind la Charles Snow, unul din romanele sale, The Masters, tradus la noi cu titlul Universitarii, are ca subiect alegerile academice, care pe plaiurile mioritice s-au încheiat de curând. Procesul de alegere a unui decan la un colegiu universitar britanic ne dezvăluie o comunitate plină de invidii, orgolii şi interese. Natura umană ni se înfăţişează în toată dimensiunea sa academică: trădări, promisiuni, minciuni, ameninţări etc. Multe dintre acestea ni se par cunoscute, se petrec şi la noi, mai puţin scena de final. Candidatul învins, împreună cu soţia, merg la reşedinţa din campus a decanului nou-ales, pentru a lua cina împreună. Semn că alegerile s-au încheiat!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi