Cîmpeanu: Profesorii vor primi bani pentru orele de acţiuni remediale

duminică, 10 ianuarie 2021, 16:54
2 MIN
 Cîmpeanu: Profesorii vor primi bani pentru orele de acţiuni remediale

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat că peste 200.000 de elevi nu au putut participa la cursurile online. Acesta a precizat că profesorii vor primi bani pentru a participa la „acţiuni remediale”, în funcţie de numărul de ore lucrate. Cîmpeanu a mai spus că școlile vor rămâne închise și cursurile se vor ține în continuare online în următoarele trei săptămâni.

Duminică, ministrul Educației a susținut că sunt 7.203 școli în România care trebuie să fie chestionate prin sistemul informatic integrat, dar, potrivit raportărilor la nivelul zilei de vineri, „237.000 de elevi, respectiv 286.000 de elevi nu au avut acces la mijloace informatice, respectiv internet”. Noi cifre vor ajunge luni la minister.

În acest context, Sorin Cîmeanu a precizat că e nevoie ca profesorii să depună ceva eforturi în plus pentru a compensa aceste pierderi.

„Este esenţial să putem relua şcoala în format fizic pentru a evalua ce pierderi au înregistrat elevii, din perspectiva a ceea de a asimilat elevul. E nevoie de o identificare particularizată peste care să intervii cu acţiuni remediale. Am identificat deja sursele de finanţare”, a declarat Cîmpeanu.

„Cu siguranţă profesorii vor primi bani, conform cu volumul orelor de acţiuni remediale pe care le vor presta”, a punctat ministrul.

Aflați amănunte de pe b1.ro.

Comentarii