De Business

Punem punctul pe știi

Cine îl va înlocui pe Mugur Isărescu la şefia BNR? Nume vehiculate de Bloomberg

marți, 21 mai 2019, 11:32
1 MIN
 Cine îl va înlocui pe Mugur Isărescu la şefia BNR? Nume vehiculate de Bloomberg

Se apropie momentul în care Mugur Isărescu trebuie să decidă dacă îşi va prelungi mandatul de peste un sfert de secol la conducerea băncii centrale din România – el fiind bancherul central cu cea mai mare vechime în funcţie din întreaga lume.

Potrivit Bloomberg, potenţialii înlocuitori ai lui Mugur Isărescu ar fi Florin Georgescu, prim-viceguvernator din 2004, Aura Socol, profesor în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti, cu legături în PSD, Cristian Socol, soţul Aurei şi de asemenea profesor în cadrul ASE şi Leonardo Badea economist cu legături în PSD, care conduce acum Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Până acum, guvernatorul nu a fost explicit cu privire la intenţiile sale, tachinând reporterii cu indicii.

„Am aproape 70 de ani, nu?”, a spus Isărescu anul trecut, transmiţând că nu are intenţia de a mai continua.

Când a fost întrebat din nou în luna ianuarie, el a spus doar că „parlamentul va decide” şi „ceea ce contează este ca instituţia să fie solidă”.

Aflați amănunte de pe zf.ro.

Comentarii