Cine mai vrea să fie liber

Nu cred că mai vrea nimeni să fie liber azi. Nimeni nu îşi poate permite acest lux. Este o situaţie foarte asemănătoare cu cea din timpul comunismului când domnea o frică de arest, de pedeapsă, chiar de moarte. Libertatea se păstra atunci doar la nivel de grup intim, de familie unde încrederea indivizilor unii în alţii era totală. Nu îţi permiteai să zici bancuri cu Ceauşescu sau să critici regimul politic decât de faţă cu oameni pe care îi cunoşteai foarte bine, pe care îi auziseşi spunând lucruri identice de nenumărate ori. Era o unitate în ilegalitate.

Azi e o teamă de oricine, chiar şi de membrii de familie, de vecini sau de prieteni. Sunt atât de multe lucruri tabu, despre care nu îţi permiţi să spui liber nişte opinii, încât e mai bine să taci. Interesant e că nu mai e teamă de puşcărie, de a fi turnat la securitate şi umflat de mascaţi din pat în miezul nopţii şi trimis în beciuri unde să fii bătut şi poate chiar omorât. Nici vorbă de aşa ceva, acum e despre nişte pedepse mult mai grave şi mai perverse, este vorba despre stigmatizarea în faţa celorlalţi, despre izolare în libertate, despre marginalizarea în societate. Trebuie să fii corect politic cu orice preţ, reţinut în gândire şi exprimare, precaut în orice conversaţie, în tot ce spui şi faţă de oricine, altfel eşti arătat cu degetul, criticat pe reţelele de socializare, făcut terci chiar de proprii tăi prieteni, apropiaţi, compatrioţi „liberi”, care nu au niciun contract cu statul, care nu lucrează la Securitate sau alt serviciu de informaţii.

Cine se apucă să vorbească liber despre orice, să critice pe oricine, indiferent la consecinţe, e nebun de legat. Chiar e văzut astfel, lumea îl arată cu degetul şi e convinsă că nu e în toate minţile. Foarte curând va cădea pradă criticilor, susţinătorii fanatici ai taberei adverse (mereu se va găsi o tabără adversă pentru orice) îl vor ataca în grup şi în valuri succesive pe toate canalele posibile, vor rupe carnea din el ca lupii dintr-o haită. Cetăţeanul care se credea în naivitatea lui liber se va trezi înjurat pe stradă, batjocorit tot în mod liber de oameni pe care până mai ieri îi considera la fel de liberi ca el şi cu care, ca şi în comunism, spunea bancuri ori critici despre orice şi oricine. Şi se distrau din toate inima şi la unison atunci, fără remuşcări, fără reţineri. În vremea tiraniei era un singur duşman comun, acum pot fi sute şi nu mai e loc de distracţie…

Nu, sigur nimeni nu îşi mai permite să fie liber azi. Ceea ce e şi mai rău e că nimeni nu îşi mai permite să gândească liber. Orice om îşi înăbuşă din faşă gândurile care ar putea să fie luate în vizor de aşa-numita „societate” democrată. Sunt o mulţime de curente care circulă libere, unele se întrepătrund, toate se respectă, nu se atacă unele pe altele, unii indivizi aparţin chiar de mai multe astfel de curente sau grupuri fără să îşi dea seama. De exemplu, unii sunt liberali sau pesedişti, dar sunt şi feminişti sau aparţin de unele grupuri minoritare, ecologişti sau hateri anonimi pe Facebook. Sunt de cele mai multe ori combinaţii ciudate de grupuri într-un singur individ: este iubitor de animale şi luptă intens pentru protejarea lor, dar este şi pro-rus sau anti-european; un antivaccinist poate fi şi vegetarian, dar şi membru al comunităţii LGBTQ. Cel din urmă poate fi hacker, dar şi credincios ortodox dedicat şi umil. Un rasist poate fi ateu, dar şi yogin, pictor, iubitor de frumos şi muzică clasică. Un iubitor de manele poate fi şi IT-ist, fan al Simonei Halep, şahist, pro-european convins ş.a.m.d.

E uimitor şi obositor în acelaşi timp să fii atent la tot ce spui, cu oricine, în orice mediu, pentru că dacă îţi laşi gura slobodă total, poţi la un moment dat să te dai de gol cu o părere care să pice ca nuca în perete. Să te trezeşti că vorbeşti de funie în casa spânzuratului, că o faci proastă pe nepoata şefului, că înjuri manelele. După tot ce-ai spus constaţi că la petrecere toate lumea se distrează pe manele şi se uită urât la tine. Îţi dai seama că de a doua zi nimeni nu te va mai privi cu ochi buni ca până atunci. Ce ai, mă, cu manelele? Rasistule!

Nu mai există compatibilitate de idei şi credinţe nicăieri. E doar un curent general oficial, impus şi încurajat permanent de stat, la nivel de politică naţională, iar pe acela se merge într-un sens prin propagandă continuă. Se numeşte corectitudine politică. Nu poate fi definit de nimeni prin nimic, de aceea oricine poate face teoretic orice, dar poate fi şi tras la răspundere pentru orice, dacă situaţia o cere. Ce azi e alb, mâine poate fi lejer negru pentru că privite dintr-o altă perspectivă, din altă lumină, culorile diferă… Eroul de azi, ridicat în slăvi de toţi, mâine va fi un paria pentru un lucru mărunt, dar care a scandalizat locatarii blocului şi a „rănit umanitatea”.

Nu mai există poliţie politică, dar poţi fi arestat la fel de uşor ca în comunism. Nu este exclus chiar să înfunzi puşcăria fără să fi făcut nimic ilegal, dacă te-ai pus rău cu cine nu trebuie, iar acela a avut grijă ca în faţa societăţii să apari ca un duşman al ei. Se găseşte o infracţiune şi pentru tine, iar în trecut sunt o mulţime de fapte din care se pot alege unele „concludente”. Ai fost punkist în liceu, ai furat cireşe, te-ai bătut cu proful de sport, ai fumat iarbă, iată ce rău eşti, ce suflet negru ai şi nimeni nu te-a bănuit. Ai ascuns tot timpul răutatea asta ca un pervers.

După aşa ceva încearcă să mai scoţi capul în lume, încearcă să mai mergi la fotbal cu prietenii şi colegii tăi cum faci de 20 de ani încoace, încearcă să mai suni pe careva să iasă la o bere sau să te mai ajute cu o lingură de cafea. Mai bine schimbi ţara cu totul şi o iei de la capăt sau te faci uitat într-un sat de munte ori din Deltă unde nu te ştie nimeni sau nu te vede nimeni.

Poţi să invoci toate legile libertăţii de exprimare, de gândire şi de opinie, n-o să te bage nimeni în seamă. Impresia rămâne, eşti concediat!

Briscan Zara este scriitor şi publicist