Clinica de Recuperare Pediatrică va rămâne cu numai 10 paturi din 50

luni, 22 ianuarie 2018, 02:50
2 MIN
 Clinica de Recuperare Pediatrică va rămâne cu numai 10 paturi din 50

Capacitatea Secţiei Clinice de Recuperare Pediatrică de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi, care este situată pe strada Ornescu, va fi redusă de la 50 de paturi la aproximativ zece, motivul fiind faptul că în ultimii ani numărul cazurilor tratate aici a fost mult mai mic. Astfel, ca­zurile vor fi mutate în cadrul spitalului, în secţiile de pediatrie generală.

Profilul secţiei este cel de recuperare a deficitului ponderal, atât la sugari cât şi la nou-născuţii cu greutate mică la naştere sau cu dificultăţi de alimentaţie. De asemenea, aici mai sunt tratate şi alte afecţiuni asociate malnutriţiei, cum ar fi anemia carenţială, rahitismul carenţial sau tulburări de creştere. După ameliorare, copiii fie sunt externaţi în familie, fie ajung la Direcţia Generală de Asistenţă So­cia­lă şi Protecţia Copilului (DGAPSC), dacă sunt cazuri sociale.

„Acum discutăm în Comitetul Director să reducem nişte paturi şi să le transferăm pe alte secţii care au nevoie. Acolo nu se lucrează la capacitate maximă, astfel că am luat în discuţie transferul lor către pediatrie generală. Iniţial, când s-a înfiinţat secţia, erau mai multe cazuri din două puncte de vedere: era natalitatea în creştere, acum este în scădere şi nici nu era organizată Protecţia Copi­lului. Acum legea ne obligă ca orice caz de acest gen să îl semnalăm, iar în fiecare vineri trimitem situaţia copiilor cu astfel de probleme către DGAPSC. Pentru că nu avem cum să asigurăm întreaga capacitate, eficientizăm activitatea transferând cazurile spre secţiile noastre de pediatrie“, a explicat dr. Radu Terinte, managerul Spitalului de Copii.

De asemenea, pe durata celor patru ani în care se va face reabilitarea totală a spitalului, spaţiul va fi folosit pentru mutarea pacienţilor din sediul central al unităţii medicale. „Reabilitarea completă a spitalului se va face de sus în jos, pe jumătăţi de tronson ca să poată fi izolat şi să nu se plimbe mizeria peste tot. O parte din pacienţi îi vom muta pe celelalte secţii, iar cazurile mai simple, care nu necesită foarte multe investigaţii, vor fi duse în Ornescu, în secţia de Recuperare Pediatrică, pentru că există spaţiu“, a completat managerul unităţii.

Anul trecut, din luna ianuarie până la finalul lunii noiembrie, în secţia de Recuperare Pe­diatrică de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi au fost trataţi 60 de copii, bebeluşi cu vârsta de până la patru luni.

Comentarii